Davai ceas davai palton !

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Davai ceas davai palton !

Mesaj  Ghita_Bizonu' la data de Vin Sept 03, 2010 2:56 pm

sursa www.europarl.europa.eu

Jutta Haug despre Comisia specială pentru provocările politice

Care sunt prioritătile pe termen lung si cum vor fi acestea reflectate în bugetul UE? Cum se poate stabili un echilibru între solidaritate si competitivitate si cum putem folosi banii UE? Cei 50 de membri ai noii comisii privind provocările politice vor fi nevoiti să găsească toate aceste răspunsuri până în iulie 2011. Între timp, i-am adresat câteva întrebări presedintei Jutta Haug (Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din PE, Germania), membră a Comisiei PE buget.

Comisia specială a fost înfiintată în iulie, înaintea negocierilor privind cadrul financiar al UE pe termen lung, care vor începe anul viitor. Care sunt obiectivele?

Scopul nostru este să ne definim prioritătile si să stabilim cât de mare ar trebui să fie următorul buget pe termen lung. Cu toate acestea, trebuie sa tinem cont de faptul că bugetul UE este relativ mic: pentru cele 27 de statele membre este mai mică decât jumătate din cheltuielile publice al Germaniei. Trebuie să ne concentrăm pe investitii unde contributia UE poate aduce o valoare adăugată.

Am creat comisia specială pentru că trebuie să actioneze în toate chestiunile bugetare: agricultură, politica regională, cercetare si multe alte subiecte care nu pot fi tratate numai de către comisia pentru buget. Nu este prima dată când am avut o comisie specială cu privire la perspectivele financiare. Diferenta este că acum nu avem încă propunerea Comisiei, însă am decis să mergem înainte. Dorim să stabilim câteva directii strategice înainte de negocierile de anul viitor.

În ce măsură reflectă bugetul actual prioritătile politice ale UE?

Doar partial. În cazul în care UE sprijină strategia EU2020 pentru următorii zece ani, vom fi nevoiti să ajustăm bugetul pentru a reflecta aceste priorităti: lupta împotriva schimbărilor climatice, competitivitatea [...] Trebuie să stimulăm crearea locurilor de muncă, prezenta femeilor pe piata fortei de muncă, formarea profesională si mobilitatea. În ceea ce priveste agricultura, este nevoie de o reformă pentru a face aceste cheltuieli acceptabile pentru cetătenii nostri. Avem nevoie cu disperare de sprijinul cetătenilor nostri; în caz contrar, nu vom ajunge nicăieri cu bugetul mic pe care îl avem.

În ceea ce priveste finantarea bugetului UE, Parlamentul European a sustinut de mult timp extinderea „resurselor proprii" ale UE - bani datorati mai degrabă decât primiti drept contributii de la statele membre ale UE. Care este situatia în prezent?

Statele membre contribuie la bugetul UE în functie de venitul national brut, însă au întotdeauna impresia că plătesc prea mult. Un impozit sau o parte din acesta direct alocat UE, ar putea probabil rezolva problema. În Parlament vorbim despre acest lucru de zece ani: este timpul să îl luăm în considerare. Nu stim ce va face Comisia însă am putea găsi câteva sugestii în comunicatul care va fi prezentat la sfârsitul lunii septembrie.

Comisia specială se va întâlni săptămâna viitoare la Strasbourg pentru a finaliza agenda si calendarul reuniunilor. Ea are un mandat de un an, eurodeputaţii dorind să aprobe raportul final în plen până în iunie 2011. Propunerea Comisiei cu privire la cadrul financiar următor este asteptată pentru iulie 2011.

Comisia specială se va întâlni săptămâna viitoare la Strasbourg pentru a finaliza agenda si calendarul reuniunilor. Ea are un mandat de un an, eurodeputaţii dorind să aprobe raportul final în plen până în iunie 2011. Propunerea Comisiei cu privire la cadrul financiar următor este asteptată pentru iulie 2011.


Parlamentul european propune o reformă a sistemului de resurse proprii UE
10-04-2007

Sistemul actual de finanţare a Uniunii Europene este neadecvat şi ne-transparent, şi promovează negocieri între statele membre, spune Parlamentul european, adoptând în plen raportul deputatului francez Alain Lamassoure. Raportul include o analiză minuţioasă a sistemului şi a deficienţelor sale şi propune o reformă în două faze, bazată pe egalitatea între statele membre şi abolirea tuturor derogărilor.

La început, bugetul Comunităţii Economice Europene era finanţat prin „resurse proprii“: taxe vamale şi impozite agricole (aşa cum este stipulat în Tratatul de la Roma). Cu timpul însă, aceste resurse au devenit insuficiente; de aceea, în 1970, statele membre au introdus prin acord comun, dar fără să schimbe tratatul, contribuţiile bazate pe veniturile TVA - acest sistem a intrat în vigoare în 1980. Resursa bazată pe TVA a fost cel mai important mijloc de finanţare a bugetului european în anii '80 şi '90.

În 1988, statele membre au decis să facă o reformă a bugetului şi au introdus o a patra resursă: contribuţia de la bugetele naţionale ale statelor membre, bazată pe produsul naţional brut (din 2002 venitul naţional brut). Din 1998, această resursă a devenit cea mai importantă pentru bugetul UE, ajungând să reprezinte 70% din acesta în 2005. Astfel, spune domnul Lamassoure, în timp, sistemul de „resurse proprii“ a fost „înlocuit de venitul bazat pe contribuţiile de la bugetele naţionale“.

Nevoia de reformă

Sistemul de finanţare a bugetului european a devenit astfel foarte complex, ducând de multe ori la dispute asupra unor ajustări sau derogări. Prima derogare a constat în „cecul britanic“, când primul ministru britanic, Margaret Thatcher, a negociat în 1984 o returnare de fonduri către ţara ei. Marea Britanie era pe atunci unul din cele mai sărace state ale Uniunii; cu toate acestea, contribuţia acestuia la bugetul european era una importantă, în primul rând pentru că nu beneficia prea mult de politica agricolă comună. În ultima perioadă, Marea Britanie a economisit prin această derogare între patru şi cinci miliarde de euro anual.

Mai târziu au fost introduse alte derogări; în decembrie 2005 Consiliul European a introdus alte excepţii pe partea de venituri şi compensaţiile acordate anumitor state membre pe partea de cheltuieli. „An după an, multe ţări au obţinut aranjamente speciale“ spune domnul Lamassoure, „iar acest sistem a devenit atât de complicat încât este anti-democratic şi de neînţeles pentru cetăţeni“.

Parlamentul european doreşte o reformă în două faze

Consiliul European din decembrie 2005 a hotărât o revizuire totală a veniturilor şi cheltuielilor Uniunii Europene, în special a politicii agricole şi cecului britanic, în 2008-2009. Înainte de a redacta raportul său din proprie iniţiativă, deputatul francez Lamassoure s-a consultat cu parlamentele naţionale.

Parlamentul european doreşte „un sistem mai simplu decât cel pe care îl avem astăzi“ a spus deputatul german Jutta Haug (PSE) în plen. „Dorim mai multă dreptate şi echitate, anularea tuturor excepţiilor şi o transparenţă mai mare în ceea ce priveşte veniturile bugetului: transparenţă pentru deputaţii europeni, miniştrii de la Consiliu şi în special pentru toţi cetăţenii“ a adăugat dumnealui.

Raportul propune o reformă în două faze:

*prima etapă: noul sistem se va baza pe venitul intern brut: fiecare stat membru va contribui cu aproximativ 1% din acesta. Abolirea „oricărui privilegiu bugetar pentru orice stat membru“ va fi un element cheie al acestei perioade, şi va include abolirea „cecului britanic“ până în 2013
*a doua etapă prevede introducerea treptată a unui sistem autentic de resurse proprii, care să înlocuiască din 2014 contribuţiile naţionale. Acest sistem va putea include taxe deja existente în statele membre, de exemplu cota-parte de participare la plăţile TVA sau cota-parte din impozitele asupra consumului de energie. Alte opţiuni ar fi taxele pe tranzacţiile financiare, pe transport sau serviciile de telecomunicaţii, taxa „eco“. Suveranitatea fiscală va aparţine în continuare Statelor Membre.

„Taxa UE“ - dezbătută în Parlament

Consultându-se cu parlamentele naţionale, domnul Lamassoure a ajuns la concluzia că încă nu a venit timpul pentru o „taxă europeană“. Unii deputaţi europeni nu sunt de acord cu această decizie: Gérard Onesta (Verzi) a spus că grupul său ar fi vrut să vadă această taxă în raport şi că versiunea finală a raportului a încercat să placă prea multor oameni, pierzând astfel din impact.

Deputatul polonez Kuźmiuk Zbigniew Krzysztof (UEN) a fost de acord că sistemul actual nu este adecvat, dar a avertizat împotriva introducerii unei taxe europene, spunând că aceasta ar mări povara impozitelor suportate de cetăţeni.

Din punctul de vedere al autorului său, raportul este un prim pas şi un alt raport - care va apărea înainte de sfârşitul anului - va face recomandări concrete pentru a doua fază a reformei. O reuniune cu parlamentele naţionale este prevăzută pentru 4-5 noiembrie anul acesta.
avatar
Ghita_Bizonu'

Mesaje : 859
Data de inscriere : 13/04/2010
Varsta : 64
Localizare : Bucuresti

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect
 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum