Seculara inapoiere a Romaniei : La trei secole de Paris : Introducere

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Seculara inapoiere a Romaniei : La trei secole de Paris : Introducere

Mesaj  Admin la data de Dum Mai 19, 2013 5:55 pm

La trei secole de Paris
– Ghita Bizonu’. despre
Seculara inapoiere a Romaniei




Cand, de pe inaltimile Filaretului, am vazut intinzandu-se in fata mea orasul Bucuresti, inecat intr-un ocean de verdeata, l-am intrebat pe tovarasul meu de calatorie:
- Ce distanta este intre Paris si Bucuresti ?
- Trei secole, domnule.

(citat din: De la Pesta la Bucuresti – Insemnari de calatorie de Ulysse de Marseilliac. Discutia a avut loc in anul 1867)


1. Cuvant inainte 1
2. Seculara inapoiere a Romaniei 2
3. Valori comune europene 3
4. Conditii pentru dezvoltare 7
5. Cuvant despre Romania , si nu mai 10
6. Transilvania – particularitati si asemanari 25
7. Dupa Marea Unire 27
8. Romania in sistemul socialist 34
9. Dupa 1990 44
10. Consideratii personale asupra unor circumstante locale 52
Spatiul romanesc inte Occident si Orient 52
Constiintra sociala sau Morala publica si efectele ei 54
A avut un rol Biserica Ortodoxa in inapoierea zonei? 57
11. Concluzie finala si personala despre starea de inapoiere a Romaniei 57
12. Consideratii personale si generale 59
13. Ce ar fi dost daca … Romania nu devenea socialista 60
14. Surse : 63
15. Anexe 64
16. Apel catre Europa 64
17. Explicaţii privind cauzele decalajului între „cele doua Europe“ 70



1. Cuvant inainte


Daca va asteptati sa vorbesc despre Adevar, Morala, Dreptate si alte asemenea, nu mai cititi .
Daca vreti sa cititi despre condamnarea comunismului si diverselor acte genocidare, nu mai cititi. Sunt documente mai bune si lucrari mai grele.
Eu am dorit sa–mi spun parerea mea intr-o anume privinta. Daca insa credeti ca societatea poate fi schimbata de azi pe maine prin imitarea unor forme de suprastructura (gen adoptarea unui anume cod de legi, a unei religii sau a unui sistem de organizare politica) la fel, nu mai va obositi. Recititi mai bine pe Maiorescu despre Forma fara fond. El chiar merita sa fie si recitit.
Daca o sa vi se para ca ar fi trebuit sa condamn hotarat comunismul va atrag atentia asupra unei ciudatenii: nici unul dintre aprigii nostri luptatori impotriva comunismului nu a declarat ca diploma sa de studii, activitatea sa anterioara sunt nule si neavenite fiindca au fost obtinute sau infaptuite in timpul unui regim criminal, ilegal si ilegitim.
Insa daca in unele locuri a trebuit sa vorbesc despre relatiile dintre diversele nationalitati tineti cont de faptul ca am fost nevoit. Fiindca grupurile umane se agrega prin segregare si oricat de malthusian si darwinist as parea totusi grupurile care formeaza o societate mai larga (gen natiune) concura intre ele pentru resurse.[/i] Daca ati inteles acest paragarf puteti continua sa cititi .

2, Seculara inapoiere a Romaniei


Imi cer scuze ca eu, care nici macar diletant nu sunt, ma amestec intr-o problema atat de serioasa. Insa prins intre tacerea vinovata – si suspecta - a istoricilor profesionisti si acuzele fanteziste - unele cu iz rasist, altele cu tenta de intoleranta religioasa, romanofobe in general si am impresia ca nu odata “sponsorizate” de alte interese – ale societatii “civile” si fanteziile bolnavicios autofobe ale emululilor “civicilor” care isi cauta “atestarea intelectuala” in tot soiul de sustineri antiromaneesti una mai insultatoare ca alta, ma vad silit sa incerc sa dau o posibila explicatie la intrebarea obsesiva pe care societatea noastra si-o pune: carui fapt se datoreaza inapoierea Romaniei?
Explicatiile care ni se ofera cu generozitate pacatuiesc in principal prin excesul de voluntarism, prin “miopie locala“ care duc la considerarea Romaniei ca o entitate complet separata de evolutia celorlate state europene, prin lipsa de informatii sau mai rau ocultarea lor, prin partizanate externe duse la extrem, combinate cu o rea vointa evidenta bazata pe preluarea trunchiata a unor teorii de ultima ora si, s-o zicem pe cea dreapta, naravul propagandistului P.C.R. care nu se obosea sa afle despre ce vorbeste si inlocuia argumentatia cu tupeu, amenintare voalata si acuze nefondate si multa aliniere “politica” la ce considera el linia momentului. Totul combinat cu lipsa de informatii, lene de gandire, agresiviate si de ce nu, incultura crasa.
In anexe adaug doua materiale foarte elaborate care “incearca” sa explice inapoierea zonei. Materialul din Wilkpedia este bazat pe o carte coordonata de Daniel Chirot, marxist american care in mod suprinzator renunta la… marxism si prefera explicatii din sfera idealismului (pastrand totusi lupta de clasa ca firul rosu al istoriei). Al doilea este datorat poetului Viorel Padina. Din mai multe motive consider ca textul poetului este cel mai bun document in materie, atat ca realizare cat si ca erori continute. Nu spun decat ca efectele pe care autorul le pune in carca ortodocsismului s-au observat in sec VI-X si in zona catolica si ca in materiale occidentale am gasit acuze ca sfarsitul civilizatiei romane s-a datorat biserici crestine (adica inclusiv in Galia, Italia). Poetul greseste atunci cand “localizeaza” prea mult un process care cuprinde si Apusul, insa istoricii gresesc si mai mult ca atunci cand analizeaza Apusul nu observa ca in Imperiul Bizantin orasele s-au pastrat… Am scris “incearca” fiindca mie mi se pare ca materialele doresc sa impuna o parere preferata din motive politice sau religioase. Si asta din perspectiva inchipuita a unor valori comune europene la care chipurile ar trebui sa aderam. Sa analizez putin ce se ascunde sub expresia cetoasa a valorilor comune despre care se vorbeste al naibii de mult, uitandu-se ca ce intelegem astazi prin valori comune europene este creatia ultimilor 25-30 de ani.

3. Valori comune europene


In urma cu 50 de ani valorile astea erau ca si inexistente (in schimb exista o practica comuna „passage au tabac”).
Ce-i drept, conceptul politic al Europei are la baza 2 mari mituri fondatoare: ideea imperiala romana si crestinismul. Dar as observa ca respectivele mituri fondatoare au fost folosite din plin pentru a justifica conflictele europene in decursul ultimului mileniu. Astazi aceste 2 mituri par a se concretiza in ideea unitatii politice europene si intr-o aparenta preeminenta catolica, si sunt asezonate cu unele idei cu geometrie variabila gen protectia minoritatilor, regionalism, libertati individuale extinse (dar se pare ca liberatea de miscare a persoanelor si a muncii incepe sa se restranga).
Ce nu se intelege – sau nu se vrea a sti – este ca Europa privita ca un concept politic este decantarea lenta a uneii serii de accidente istorice.
Ca sa incepem cu inceputul trebuie sa mergem la Odoacru, cel care l-a depus pe Romulus Augustulus si a trimis coroana imperiala la Bizant. In perioada care a urmat, regii germanici din Italia, Galia, Iberia si Africa de Nord erau dispusi sa-l considere pe imparat (ul bizantin) precum un „presedinte” de onoare (intaistatator) si sa-i acorde tot respectul de la distanta, sub rezerva ca puterea imperiala sa nu-i deranjeze politic, militar sau economic. Si, cel mai important, nu se ia in consideratie ca vechea unitate economica a lumii mediteraneene era inca neatinsa, ba mai mult, economia era inca bazata pe moneda.
Insa in sec VII aceasta unitate este sparta de cucerirea araba, care anexeaza Siria, Egiptul si nordul Africii si intrerupe comertul mediteranean. Adio papirus din Alexandria, adio aur african, adio mirodenii, adio multe altele. Mai rau, iuresul maur cucereste si Spania, ba se intinde peste Pirinei, ocupa Marsilia, Arles si nu mai stiu cat. Acum de Poitiers ati auzit, da’ Guillaume d’Oranges va zice ceva?
In aceste conditii economice noi dinastia merovingiana slabeste, lipsita fiind de resurse financiare. In schimb soseste ceasul carolingienilor, mari latifundiari in nordul Galiei. Carolmagnul cucereste Germania, Austria, ceva din viitorul teritoriu polonez, Panonia, introduce crestinismul intr-o buna parte a Germaniei si pur si simplu „inventeaza” din punct de vedere politic nordul Europei. Inscaunarea lui Carolmagnul ca imparat da o legitimitate politica apusului european, contrapusa imperiului bizantin (care neputand face nimic se multumeste sa-l recunoasca pe noul imparat doar ca Cesar – de unde si cuvantul Kaiser).
Alt accident istoric duce coroana imperiala romana in zona germananofona, bun prilej de razboaie cateva secole mai tarziu (Galia, devenita intre timp Franta nu va uita prioritatea ei imperiala).
Rivalitatii de legitimitate imperiala i se adauga rivalitatea ideologica exprimata in termenii epocii ca rivalitate religioasa. Ca sa aranjeze si mai „bine” situatia are loc si accidentul de la 1204 al cruciadei deturnate. Geaba papa excomunica pronto pe toti cruciatii si venetienii, raul era deja produs. Relatiilor reci dar politcoase le vor urma relatiilor de dusmanie si nici una din parti nu va uita „lectia” invatata. Putin mai tarziu grecii vor respinge in mod sinucigas punctetele florentine, preferand toleranta venala a turcilor musulmani intrasingentei papistase. Ceva mai tarziu, in Ucraina si Transilvania beneficiind de sprijinul puterii seculare va fi impusa uniatia (pentru isprava din Ucraina, biserica rusa va impinge dusmania foarte departe. Dar merita sa observam ca si in acest caz ideologia era sprijinita de o noua pretentie la legitimitatea imperiala).
Intorcandu-ne la momentul 1204 observam ca cele 2 legitimitati imperiale au destine diferite. In timp ce imperiul rasaritean este supus asaltului puterii otomane (care va iesi invingatoare) imperiul occidental se descurca mai bine: Venetia dreneaza comertul cu Orientul si-l dirijeaza spre nordul Germaniei, Genova se straduie si ea cat poate prin Marea Neaga si spre NV european iar nordul Italiei devine noul pol al bogatiei. Asa ca nu e de mirare ca aici a inceput Renasterea. Dar tot acum se schiteaza cum va arata viitorul: un centru bogat, pe atunci nordul Italiei, o periferie mai prospera –pe atunci Tarile de Jos – iar restul periferia, slugile de darloaga bune de exploatat. Dar si in acest circuit sunt unii care se insereaza mai bine, isi construiesc propria retea – orasele hanseatice.
Cam tot prin epoca asta unul Filip August produce prima fisura in unitatea imperiala vestica atunci cand prin juristii sai proclama ca „Regele Frantei este imparat in regatul sau” – v-am zis, Franta nu va uita niciodata precedenta ei imperiala.
Putin mai la apus si mai tarziu tarile iberice, terminind Reconquista si avand un excedent de luptatori greu de reciclat, se arunca in aventura maritima. Bogatiile pe care le vor jefui nu le vor folosi prea mult, in schimb vor asigura succesul altora, mai ales al Olandei.
Dar odata cu succesul maritim iberic axa comertului mare paraseste Mediterana Orientala si se deplaseaza in Atlantic: va incepe lunga decadere a S-E european si a Orientului Mijlociu si auxiliar decaderea Venetiei care reusise sa-si incropeasca ce astazi am numi un imperiu colonial.
In rasarit victoria lui Mehmed ridica o mica probleama de legitimitate imperiala: urmand exemplul basileilor, sultanul se proclama singurul imparat legitim al Europei. Dar cat de legitim poate fi un imparat necrestin? Si in plus unul care cucereste din exterior capitala?! Raspunsul il dau calugarii moscoviti care dezvolta ideea celei de-a treia Rome, punand astfel bazele unei noi pretentii la legitimitatea imperiala.
In vest, spiritului galican rebel i se aduga reforma. De data aceasta nu se contesta numai legitimitatea imperiala dar se contesta si fundamentul sau ideologic; unitatea crestina vestica este sparta si urmeaza razboaiele religioase. Mai rau, cardinalul duce de Richelieu se aliaza cu protestantii impotriva imparatului catolic. Se contesta chiar universalitatea imperiala, deci legitimitatea. Sunt zorii erei moderne.

In secolele ce umeaza ideea imperiala este amputata la un cadru strict teritorial si cuvantul de ordine este diversitatea. Si in acelasi timp Anglia si Olanda luasera calea marii. Franta, cu dubla ei vocatie atlantica si mediteraneana si cu vesnicele complicatii continentale, nu reuseste sa se insereze in jocul Atlantic. Va ramane un outsider. Danemarca va incerca cu oaresce succes si ea jocul Atlantic dar copenhagarea flotei sale o va scoate din competitie.
Germania, ramasa teoretic un imperiu este faramitata. Partea nordica insa conectata prin vechiul comert hanseatic si la comertul Atlantic isi incepe ascensiunea. La inceput lenta.
Si in jocul european isi (re)face aparitia Anglia (rupta de imperiu de saxoni, conectata partial de normanzi dar ramasa pina acum la periferia atlantica) care incepe sa se implice tot mai mult si mai agresiv in politica europeana.
Iar in est? Se creaza un nou imperiu – cel rus. Iar vechiul imperiu turcesc cunoaste acum zile grele aflat in stransoarea imperiului germanic si celui rus.
In sec XIX dupa o tentativa imperiala franceza lucrurile tind sa se precipite. Dupa 1848 (totusi curioasa concordanta de revolutii) imperiul ca idee universala pare abolit in favoarea natiunilor. Ma rog, a ramas imperiul habsburgic, dar strict austriac, nu sfant si nici roman. Nici macar german. Adica imperiul incepe sa corespunda definitiei lui primare: imperium, puterea de a comanda. Si in acest sens fiecare stat european tinde sa devina un mic imperiu. Si in acelasi timp multe natiuni incearca sa-si incropeasca propriile imperii in alte zone ale lumii, bazindu-se pe superioritatea armanentului. Franta care se trezeste incurcata in Algeria da exemplu si incepe cursa contracronometru a colonizarii. Un Leopold al Belgiei reuseste sa se-nvarta de o colonie personala: Congo (Kinshasa). O va lasa mostenire statului belgian.
Se ridica noi natiuni puternice, care doresc si ele partea lor din „mostenirea lui Adam”. Germania se proclama imperiu. Italia de abia unificata, cu o parte ocupata de Austria viseaza deja la gloria romana. Dar venind ceva mai tarziu la imparteala cele 2 trebuie sa se multumeasca cu ramasitele marelui festin. Tarde venientibus ossa. Si asta le nemultumeste, asa ca se vor alia. Si sa nu uitam Austria, si ea nemultumita desi tocmai miluita cu Bosnia, dar nelinistita de panslavismul miltant al Moscovei (culmea, tocmai acest panslavism ii asigura fidelitatea supusilor polonezi si cehi!).
1900 este perioada de glorie a Europei: este centrul lumii, bogata, puternica, imperiala. Nu mai este vorba de un imperiu european si o legitimitate imperiala, dar exista o multitudine de imperii (declarate sau nu, dar imperii!) care coabiteaza complotand unul impotriva altora visand sa se extinda, sau macar sa-si pastreze integritatea. Si sa nu uitam, exasperand uneori natiunile tinere.
Asa ca sa nu ne miram, razboiul era inevitabil. Nu se stia cand va avea loc, dar se stia ca va veni. Si a venit! Zbrobind 3 imperii declarate.
Dar o urmare neasteptata a razboiului a fost intoarcerea in forta a ideologiei sub forma a 2 curente politice – comunismul si fascismul – excelente surogate ale religiei… Si sub influenta comunismului, imperiul rus a fost restaurat neoficial dar de data aceasta cu pretentii de universalitate. Apeland la fascism Germania si Italia au incercat si ele restaurari imperiale. Ce-a urmat se stie. Fascismul a fost distrus manu militari.
Sa privim acum Europa la 1945: de la Londra la Caucaz cea mai marea parte a ei a suferit in varii proportii distrugeri de razboi. Este indatorata pana peste cap lui Uncle Sam. Greu incercat, dar avand un moral ridicat, imperiul rasaritean s-a extins si a luat in sfera sa de influenta jumatate de Europa. Si, pentru prima oara de 1300 de ani unii din Vest – destul de multi! – priveau plini de speranta spre noua capitala imperiala (care imperiu avea aspiratii universale!).
In aceasta conjunctura si din varii motive, inclusiv necesitatea de a-si proteja investitiile, de a nu avea o cadere economica pe propriul teritoriu, Uncle Sam a cautat sa nu mai fie Shilock si a oferit ajutor. Conditionat. Dupa cate stiu una din conditiile puse in Vest a fost ca beneficiarii sa colaboreze economic si sa lase naibii ranchiunele. Ca sa manace s-au executat.
Dar lucrand pe sub masa USA si URSS au fortat decolonizarea. Astfel incat la 1965, cu exceptia Portugaliei, statele din Apus erau strict nationale, toate. O situatie inedita in ultimul mileniu: o Europa cu un singur imperiu. Si ala in Est! Si nimeni cu pretentii imperiale in Vest. Deci cale deschisa unei intelegeri sincere.
Iar in a doua jumatate a anilor ’60 Europa a mai primit un soc. A aparut o carte: Sfidarea americana de Jean-Jaques Servan-Sschreiber. Excelenta ocazie ca Europa sa constientizeze ce stia si in particular pentru Franta un motiv sa–si tempereze galicianismul ei cronic. Asa ca s-a pornit motorul franco-german. Peste 10 ani intalnirile neoficiale dintre sefii de la Bonn si Paris nu mai erau in tete a tete ci bot-in-bot. Iar Uncle Sam este privit cu tot mai mare suspiciune… (deh prea puternic, prea bogat, prea cu multa tehnologie, cum naiba sa-l iubesti?!)
Dar, pentru a construi ceva in politica este nevoie de un mit fondator. Asa ca a fost reactivat Charlemagne si Aachenul, ca simbol al noii Europe. Si drept urmare Europa a inceput sa fie definita ca organizatie politica a statelor vest-europene, uitandu-se ca se intinde pina la Urali.
Si a avut loc si caderea imperiului rasaritean. Prima oara in 2000 de ani nu mai exista nici un imperiu european.
Asa ca europenii au inceput sa-l construiasca. Noul Imperiu. La inceput au vizat numai teritoriile depinzand de vechea legitimitate imperiala carolingiana, folosind si teoria lui Huntigton pentru a justifica noul gard.
Parerea mea este ca sub expresia cetoasa a valorilor comune europene despre care se vorbeste mult ca ar trebui sa ne aliniem se ascund interese particulare. Fiindca o constructie imperiala impune printre altele si a stabili cine va conduce si mai ales cine va avea painea si cutitul. Diferitele tari implicate in acest demers de constructie sunt in concurs intre ele. De ce spun concurs? Caci resursele sunt in mod natural limitate, dar dorintele nu. Si atunci fiecare jucator are tendinta de a-si maximiza partea. Ori aceasta se poate obtine si prin plasarea altora intr-o situatie periferica si inducerea in constiinta colectiva a unor neamuri ideea ca sunt “tolerati”, ca nu “corespund” valorilor comune definite ca aspecte ale suprastructurii – de exemplu religie – si ca “trebuie” sa se “alinieze” facand concesii inevitabile. Inevitabil economice. Iar pentru asta cei “desemnati” ca fiind mai putin dezirabili trebuie sa nu inteleaga care sunt motivele ramanerii lor in postura de outsideri si sa le atribuie unor motivatii ideologice si, sau, etnice, rasiale. Si sa nu inteleaga mecanismele obiective prin care au ajuns in aceasta situatie – fiindca intelegand ar putea sa inverseze tendinta ce ar fi in defavoarea unora dintre ”fruntasii” de azi. Caci argumentele ideologice isi au si ele valoarea lor in istoria noastra. Sa ne aducem aminte ca atunci cand s-a facut secularizarea averilor bisericesti o treime (30% sau 1/3) din pamanturile exploatabile ale Romaniei mici erau “inchinate” bisericilor din Orient. Ca Tarile Romane au sustinut ortodoxia in secolele XVII- XVIII si cand zic sustinut ma refer la sustinere materiala exprimabila in bani. Si daca mergeti la Athos aduceti-va-ti aminte ca acum Grecia cere sprijin international pentru restaurare dar ca, cateva secole, banii din Tara Romanesca si Moldova sustineau complexul. Problemele au inceput sa apara dupa secularizarea din Romania. Si cand mergeti la Sinaia aminti-va ca numele vine de la mosia inchinata manastririi Sfanta Ecaterina din Sinai. Si ca aceste “inchinari” s-au facut in numele unor “valori comune”… Spre beneficiul altora.

7. Conditii pentru dezvoltare


Consider ca pentru a raspunde in mod corect la intrebarea “ce a cauzat inapoiera Romaniei” trebuie sa privim situatia in contextual istoric al dezvoltarii istorice a zonei europene, atat sincronic cat si diacronic si trecand dincolo de “evidentele” inselatoare (gen: catolicism, ortodoxism, germanism samd).
Cunostintele mele sunt rezultatul unor lecturi disparate, uneori la voia intimplarii. Ce-i drept, ele sunt si rodul unei pasiuni pentru istorie, dar este vorba de o pasiune cu titlu particular. Si marturisesc ca sunt tributar in primul rand lui Ferdinad Braudel. Si ca Chaunu si Walerstein sunt printre preferatii mei. Si deci sunt adept al tripartismului braudelian care considera zonele economice (si de dezvoltare) ca fiind impartite in trei tipuri :
1 centrale – zonele dezvoltate, in care se produc marfurile cele mai pretentioase tehnologic a epocii, in care societea atinge cea mai mare dezvoltare economoca si sociala si implicit cel mai mare nivel de bogatie.
2 semiperiferice – zone mai putin dezvolate , “subordonate” economic zonelor centrale, care furnizeaza zonelor centrale produse avand un nivel de prelucrare mai redus si mai putin pretentioase. Aceste produse vor fi inglobate in productia de inalta calitate a zonelor centrale. Furnizeaza si materii prime, neprelucrate si consuma produse din zonele centrale.
3 periferice – zone care furnizeaza materii prime, cu scazut grad de prelucrare zonelor semiperiferice si centrale. Nu intamplator sunt zonele cele mai sarace.
Ca un exemplu, in secolele XII – XIII zona “centrala” europeana era Nordul Italiei. Adica Lombardta (sa va amintesc: in Londra strada finatelor este Lombard Street. Si “rata lombarda” comanda finanta londoneza). Un oras foarte important era Florenta unde se produceau cele mai fine stofe ale epocii. Care stofe erau prelucrate (prin pieptanare , vopsire) din postavuri flamande. Care postavuri flamande erau tesute din lana.. engleza. Deci Tarile de Jos erau semiperiferia Europei iar Anglia periferie (cam ca toata Europa). Noi? Tarile Romane? N-am zis: cam ca toata Europa? Eram periferie vanzand si cumparand cate ceva prin porturile controlate de genovezi, dar mai bine decat altii care nici periferie nu erau, adica nu existau in comertul european… (de exemplu Finlanda sau Suedia. Atunci in sec XIII).
Iar comertul dintre aceste zone formeaza un circuit economic.
Se pare ca pentru o dezvoltare serioasa a unei zone sunt necesare cu prioritate doua conditii:

1) Integrarea intr-un circuit economic

1)A : pozitia in circuitul economic
2)B : “rentabilitatea” circuitului economic comparativ cu altele si dinamica
circuitelor comerciale .

2) Securitatea geopolitica
(termenul - pun pariu impropriu - imi apartine)

As observa ca daca faci parte din mai multe circuite economice castigurile cresc.
Insa, in ce ne priveste stam prost la ambele puncte.

Ah, da . Uitasem. Cele 2 puncte de mai sus implica o preconditie sine qua non: o densitate a populatiei care sa permita exploatarea resurselor intr-un mod mai elaborat (de exemplu o populatie rara poate sa traiasca din simpla exploatare a padurii insa nu va ajunge sa fabrice mobila destinata pietiei) si sa impuna o structura organizationala de model statal sau parastatal…
Sa detaliez . Aparitia formelor de organizare parastatale sau statale este precedata in general de existenta unor resurse ce pot fi insusite intr-un mod constant si la un nivel constant satisfacator pentru intretinerea unei comunitati . Este necesar ca aceste resurse sa poata sustina o populatie cu o densitate suficienta ... si sa sa poata fi extras un plus produs care sa permita diferentierea functionala a membrilor societatii - mestesugari , preoti, militari .
Pot deosebi cazul statelor despotismului hidraulic ( adica bazate pe culturi irigate ) - Egiptul Antic, cetatile vechiului Sumer ... Aici resursele agrarae erau suficiente pentru a intretine comunitati mari si mai ales dense . Insa exploatarea acestor resurse implica participarea intregii comunitati la activtiatea de irigatii . Nu se puteau permite exceptii - asa ca a aparut un "aparat" de constrangere a celor, sa zicem , mai lenesi . Insa odata ce roadele s-au vazut ( hambare pline ) altii au fost tentati sa le insuseasca . Asa ca aparatul de disciplinare interna a devenit aparat de aparare si agresiune ... si pe masura ce resursele sporeau aparea alte necesitati - mesteri pentru palate, temple , cititori de zodii samd , si sa nu uitam necesitatea de a tine evidenta stocurilor , deci apar si scribii .
Statele antice ale Europei au o evolutie relativ asemanatoare - comunitrati agare de succes care se vad nevoite sa se protejeze de "interesul" exagerat al unora si altora . Si in fundal castigatorul ( Roma antica ) ia totul - fiindca orice comunitate parastatala trece rapid de la aparare la agresiune si agresiunile reusite asigura resurse tot mai mari .
As mai observa si cazul extrem al statelor rezultate dintr-o cucerire . De exemplu Sparta. Acesti cuceritori trateaza populatia locala ca pe o resursa - asigurarea resursei inseamna in primul rand pentru ei tinerea in stare de supunere a populatiei cucerite . Ori aceasta inseamna deja statul - asigurarea unei jefuiri continue rationale inseamna impozit , mecanismul de asigurare este forta coercitiva a statului . Totul bazat pe resursa locala prima . Si ar mai fi cazul extrem al triburilor, clanurilor care printr-un singur jaf epic sau jafuri succesive reusesc sa stranga o bogatie considerabila , si care sunt silite de propriul lor succes sa isi construiasca organizatii parastatale care sa le apere de consecintele succesului initial ( adica acum devin ele insile tinta lacomiei agresive - cazul unor triburi de calareti de stepa ). Insa sa nu exageram rolul cucerii militare .. hotaratoare sunt resursele ( si in primul rand cele agricole ) .
Mai trebuie sa vorbesc despre cazul statelor germanice ( vandali, goti, franci, burgunzi ) ridicate pe ruinele Imperiului Roman . Se observa usor ce s-a numit barbarizarea Apusului . O decadere a structurii sociale care a mers mana in mana cu decaderea economica , Straturile cele mai elaborate ale societatii - artisti de diverse feluri, mestesugarii de lux - dispar primele si asta nu atat din cauza moravurilor fruste ale cuceritoarilor ci din cauza ca societatea nu mai putea asigura functionarea acestor meserii. Totul grefat pe scaderea a densitatii populatiei - scadere care face mai putin dramatica scaderea resurselor totale . Si in final cucerirea mahomedana a litoralului mediteranian , care cucerire duce la intreruperea vechilor circuite comerciale si la disparitia circulatiei monetare in Apus ( se pare ca buna parte din aurul aflat in cirulatie era de origine africana ). Si odata cu disparitia monedelor asistam si la o prabusire a alfabetizarii .. chiar si in randurile clerului !. Bun venit in feudalism !!

Insa cele de mai sus se bazeaza pe premiza unor resurse exploatabile . Desi largesc hora trecand de zona noastra de interes trebuie sa observ ca dezvoltarea depinde intr-o masura mai mare decat dorim sa acceptam de factori neantropici si pana pe la 1800 imposibil de controlat . Factori geografici de care depinde clima . De exmplu in zona cercului polar nu mai putem, vorbi de dezvolatre ci doar de supravietuire . In zonele desertice la fel . Alta situatie in zonele marilor campii africane – solul este in genral prea « fragil » si suporta cu greu culturile care pot intretine populatii masive . Si mentionez cazul tragic al populatiilor aborigene din Noua Guinee – vechi populatii agrare care nu au reusit sa treaca de nivelul tribal al epocii de piatra , si aceasta din cauza ca planta care le asigura baza alimentatiei lor nu poate fi stocata , deci nu se pot face rezerve …deci acumularea prima este exclusa .

Si intorcandu-ne la turcanele noastre un istoric ce face senzatie in anii din urma zice :

„Romanii au cunoscut, intr-un fel, o ciudata intarziere istorica, pe care o platim si astazi. E vorba si de intarzierea zonei in care ne aflam, Europa Rasariteana fata de Europa Occidentala. Dar chiar si in interiorul acestui spatiu e o intarziere semnificativa, si curioasa. Statele romanesti sunt create pe la 1300 sau dupa 1300. Sunt ultimele state din Europa. In zona asta in care ne aflam, deja in epoca si de multe secole, Ungaria si Polonia sunt mari puteri regionale, chiar vecinul ceva mai mic, Bulgaria, a cunoscut si el momente de extindere, de glorie, cu secole bune, cu jumatate de mileniu inainte de crearea statelor romanesti. Serbia, de asemenea”.
„Sigur ca romanii sunt acolo, nu sunt in alta parte. Sigur ca exista anumite structuri, si politice, si economice, dar sunt totusi modeste, cand n-ai ajuns inca la crearea unor state, cu institutiile respective, e un nivel de civilizatie de tip exclusiv rural. Nu ai intrat in dinamica propriu-zisa a istoriei”,.


Nu contest corectitudinea afirmatiilor sale . Insa ma mira mirarea sa « Dar chiar si in interiorul acestui spatiu e o intarziere semnificativa, si curioasa ». De la un istoric , cadru universitar si nu mai stiu cate carti scrise as atepta explicatii nu nedumeriri .
Deci sa fac aplicatia afirmatiilor mele de mai sus si sa lamuresc ciudatatenia intarzierii milenare.

Dupa retragerea aureliana, zona noastra a ramas sub ocupatia unor populatii care se pare ca nu ajunsesera sa isi formeze state – chiar daca sefii de trib se intitulau regi . In plus situatia lor era precara , fiind in general gonite de presiunea altor popoare care aflueau dinspre Est . In aceste conditii dificile nu se putea pune problema agregarii unui stat si nici de o exploatare mai sofisticata a resurselor . Rersursele, cate erau erau consumate pe loc. De altfel gotii vor intemeia state ceva mai tarziu in zone italiene , iberice sau africane substituindu-se conducerii romane si atragand colaboratori romani ….
Mai remarc ca optiunea unei organizari militare a populatiei locale este exclusa ab initio. Fiindca in Imperiul Roman aceasta era un atribut imperial si ca odata evacuata armata romana teritoriul a fost lasat al dispozitia elementelor gotice. Care au trebuit sa plece cand au sosit hunii , care ..Indiferent cine ar fi fost situiatia era aceiasi – orice inceput de organizare militara ar fi fost spulberat . In plus hunii – ca si alti asiatici pana la Temugin Gingins-Gan – se pare ca obisnuiau sa recruteze ( fortat ) cele mai promitatoare elemente ale populatiei locale ( dintre supravietuitorii macelului initial ).
Perioada tulbure a diferitelor invazii – care intotdeauna duceau la episoade de jaf – face imposibila aglomerarea comunitatilor locale in formatiuni viabile care sa favorizeze dezvoltarea .
Si cand zic dezvoltarea ma refer in primul rand la cea economica , adica exploatarea resurselor intr-un mod mai elaborat si sa impuna ori sa sustina o structura organizationala de model statal sau parastatal. Resursele raman limitate , nu justifica comertul, nu exista surplusuri si cel mai rau aceste populatii migratoare blocheaza caile comerciale prin jaf. Aici as observa ca ceva mai taziu , Gingins Han si Tamerlan au o grija fantastica pentru siguranta drumurilor comerciale si cat ei sunt puternici pe aceste drumuri comertul infloreste . Si as observa ca in Occident in secolul IX , statele devin mai degraba teoretice si vorbim de faramitarea feudala si ca in acesta perioada – care da nastere mitului recent al anului 1000 – comertul aproape nu mai exista !
Sau mai precis in anii ce urmeaza lui Carol Magnul zonele litorale sunt atacate de normanzi .
Ceva mai tarizu atacurile ungare din zona centrala a Noului Imperiu Roman in combinatie cu faptul ca mai exista nici moneda face ca regele / imparartul sa imparta terenuri ( locuite ) din care auxiliarii sai sa se intretina pe ei si trupele ( denumire mai degraga teoretica , mai exact ar fi bandele ) pe care acestia trebuie sa le intretina spre a presta auxilium . La distanta de puterea centrala , toti traind din consum local – ca si puterea centrala – acesti auxiliari, prepusi ai imparatului roman ( de natiune germana va rog !) devin tot mai independenti. Iar puterea centrala care nu mai poate oferi nimic, care este constransa sa voiazeje intre diferitele ei posesiuni pentru a consuma loco resursele nu are mijloacele sa se impuna .
Puterea centrala ( imperiala ) este inlocuita de potentatii locali – duci ori conti . Citeam pe undeva ca vechile sedii ducale ( dux insemand in primul sens general ) dateaza din epoca imediat postcarolingiana , cele comitiale din sec VIII … si apoi apar cativa mari seniori ( baronii ) in sec IX . Dintre acesti cativa senori amintesc pe seniorii ( sires) de Couchy si a lor aroganta deviza « Nu suntem regi, nici duci si nici conti / Suntem domnii din Couchy » ! Iar un rege al Angliei si-a maritat fata cu seniorul prizonier . Caci seniorul de Couchy era un ginere demn de un rege !
Fiindca fara resurse exploatabile si fara ca sa poata fi tezaurizate sub forma metalica societatea tinde spre niveluri de organizare mai joase .
Asa ca daca aceasta este situatia in Occidentul mai putin expus socurilor stepei – sa nu miram ca in zona noastra nu s-au putut cristaliza forme compleze de organizare sociala .
Si la observatia istoricului ca « chiar vecinul ceva mai mic, Bulgaria » care a « cunoscut si el momente de extindere, de glorie, cu secole bune, cu jumatate de mileniu inainte de crearea statelor romanesti. » este cazul in care un grup de navalitori ( de data aceasta semibarbari ) ocupa un teritoriu deja stabilizat. Cand bulgarii s-au stabilit in provincia bizantina Tracia ei s-au substituit – imperfect - organizarii imperiale . Si ce uita istoricul este ca un mare moment de glorie a bulgarilor se leaga de unu Kaloianis , adica Ionita cel Frumos cam roman (vlah) de fapt. Da asa sunt romanii , mai inapoiati cand sunt intelectuali la moda !
Iar despre Ungaria … ce sa zic ? Ungurii erau si ei un grup de triburi de calareti asiatici , care in calitatea lor de auxiliari ai kazarilor erau obsinuiti sa ridice birurile . Asta era functia lor in hanatul kazar . Dupa despartirea – civilizata - de stapanii lor ocupatia de baza vara era jaful . Au ajuns si pana la Reims . Insa activitatea de prada presupune o organizatie militara . De aici a aparut si statul lor si , nefiind vecini cu Bizantul , au putut sa se extinda in dauna altora ( Bulgaria a fost desfiintata de bizantini in doua randuri ).
Cat priveste cazurile Poloniei si Serbiei , imi marturisesc ignoranta Indraznesc sa presupun ca formarea statului sarb a avt loc prin preluarea administratiei bizantine si prin influenta comertului cu venetienii ( principala marfa de export fiind servii ori schiavii , de aici si numele de Sclavonia care dadu pre cel de Slovenia si Servia devenit Serbia. Insa servii comercializati riscau sa faca parte mai ales din populatia romanica – erau oricum mai ultil sa ia un sclav care iti intelege poruncile, nu ? ) . Iar Polonia se pare ca a beneficiat de rolul de releu comercial – au fost gasite monede arabe din secolul IX ..
In cazul romanilor , insa constituirea unui stat nu era posibila din lipsa resurselor . Si daca cum zice istoricul « , e un nivel de civilizatie de tip exclusiv rural. Nu ai intrat in dinamica propriu-zisa a istoriei” , el uita ca « mainframeul » istoriei acelei epoci insemna agresiunea militara . Zona a contat , ba poate si populatia. Ca obiect al agresiunilor . Insa victima tacuta a invaziilor ( nu erau cetatati de cucerit , oamenii dispareau in padure … cu tot cu turme ) nu erau povestile in cronicile cuceritorilor. Nexistand o organizatie militara care sa permita agresiunile nu erau pomeniti in cronicile « civilizatilor » . Neexistand asezari intarite si armata de infrant nu meritau nici sa fie pomenite in baladele ocupantilor – cau se sa te lauzi ? I-am prins si le-am luat 300 de oi ? Ce isprava eroica demna de a fi transmisa urmasilor ar fi fost aceasta ?!
Pardon , sunt pomeniti in niste cronici italiene niste vlahi . Ins acei vlahi erau auziliari ai temutelor trupe mongole….Fiindca cronicele retin doar razboaiele si rar ridicarea unei catedrale . Razboaie nu au putut duce si pentru catedrale le cam lipseau banii si siguranta ( nu ridici o catedrala daca risti sa o vezi incendiata de pradatori !)


1) Integrarea intr-un circuit economic


Zona noastra a fost dominata milenar de circuitul economic cunoscut sub numele de Drumul Chihlimbarului sau “De la varegi la greci” legand litoralul baltic de spatiul est-mediteranean. Insa sa fim cinstiti, acest circuit poate avea abateri importante la Vest sau Est, in unele epoci evitand spatiul nostru (de exemplu drumul de la varegi la greci trecea pe ruta Ladoga – Kiev – Nipru – Constantinopol). Si mai era si varianta venetiana cu trecere prin Elvetia spre Germania. Asa ca la un moment dat rolul zonei Tarilor Romane in acest circuit a scazut si odata cu aceasta si veniturile realizate.

1) A: pozitia in circuitul economic.
Pozitia noastra a fost in general una defavorabila: ori de simplu tranzit ori de furnizor al unor produse naturale, adica cea mai putin banoasa.

1) B: “rentabiliatea” circuitului economic comparativ cu altele. Daca la
inceputurile sale Drumul Chihlimbarului era principalul circuit comercial din zona europeana inca de timpuriu i s-a alaturat circuitul economic mediteraean care corespundea comertului cu Persia, India, Arabia. Iar valoarea totala a schimburilor depasea cu mult valoarea schimburilor de pe Drumul Chihlimbarului.

Trebuie sa mai observam ca beneficiile unui circuit economic tind sa se contabilizeze mai ales in puncte privilegiate gen orase si mai bine orase-porturi... si pe la 1200 si mai tarziu cele mai importante erau Cetatea Alba si Caffa, sub control genovez la care se adauga nu mai stiu de cand Chilia. Lor li se adaugau porturile Vicina si Cavarna tot controlate de genovezi. Cand zic control ma refer la principalii operatori ai comertului nu la cine percepea taxele vamale.
In legatura cu aceste porturi si veniturile realizate prin ele (venituri din comert, taxe vamale) indraznesc sa amintesc ca prin anii 1300–1420 Tara Romaneasca si Moldova aveau o situatie baneasca mult mai buna. La un moment dat lui Carobert de Anjou i se propune o suma importanata sa lase in pace pe Basaraba, nitel mai traziu pe la 1350 nu mai stiu ce domn cumpara de la genovezi 10.000 de echipamente militare complete (za, scut, coif, spada) o comanda foarte mare si mai mult, asta inseamna ca putea dispune de 10.000 de oameni bine inarmati (ducii din Occident nu prea puteau visa la asa forta). Alexandru cel Bun imprumuta cu cateva mii de marci regele polon si primeste ca zalog Pocutia. Si cum craiul nu are bani Stefan va executa zalogul…
In plus se pare ca iobagia era cam... necunoscuta sau slab dezvoltata in epoca. Asta inseamna ca voivozii (adica ducii) tarii Romanesti si ai Moldovei aveau suficiente venituri banesti (taxe diverse) din care sa-si plateasca cheltuielile, inclusiv serviciile nobilimii (pardon radacina lui boier este slavul barin si acest barin nu vi se pare ca se apropie de .. baron?!).
Stefan cel Mare inainte de toate face obrazul gros si ia Chilia prin forta. Isi asigura astfel veniturile necesare cheltuielilor de razboi. Turcii ,dupa esecul asaltului frontal , iau masura sa-i “taie” fondurile si pun mana pe Chilia si Cetatea Alba. Banii de acum inainte merg la Istambul. Nitel mai tarziu Stefan se va intelege cu turcii. Sau mai precis va fi silit si de lipsa de bani.
Cam in aceaisi epoca Vicina si Cavarna dispar la propriu si raman doar in cronici. Insa sunt inlocuite de porturi noi – Giurgiu, Braila, Galati dar pe care turcii pun mana si le fac raiale.. si banii merg la Isatmbul!! Si in pararel cu aceasta situatie monetara si forta militara a Tarilor Romane scade... Si fiindca banii lipsesc boierii se “intorc” spre tarani. ca sa-i faca “rumani” , adica ce s-a intamplat si in Galia si Imperiul urmasilor lui Carolmagnul, cand alte surse n-au mai fost la indemana nobilimii.. Iar legatura lui Mihai consfinteste noua stare de lucruri - curios cum nimeni nu s-a intrebat din ce traiau boierii daca nu aveau iobagi?! Ceva mai tarziu turcii isi impun monopolul de comert in Tara Romaneasca si Moldova. De acum inainte este dus sau redus comertul cu Lipska si Liovul, o sursa de bani dispare, iar imperiul Hotzoman (scuze dar nu ma pot abtine!!) aflat in dificultati financiare cumpara cam la preturile fixate de el. Mai rau preturile sunt fixate intr-o moneda cu titlu scazut, adica cu prea putin argint si cam multa arama sau cum se zice azi inflationista... iar acest monopol inseamna ca zona nu mai este cuprinsa decat intr-un fragment al circuitului economic. Este exact nenorocitul de secol XVIII fanariot.

In paralel, circuitul economic est-mediteranean dominat copios de turci si venetieni primeste o grea lovitura prin devierea comertului cu mirodenii prin Atlantic. Iar turcii incearca sa compenseze scaderea castigurilor mediteraneene prin prelevari mai mari din circuitul economic al Drumului Chihlimbarului.

Si astfel zona noastra este vaduvita de resurse monetare... iar cel mai rau o duc Tarile Romane care isi platesc din greu autonomia tot mai ciuntita.
Ca o ultima observatie: in sec XVIII Tarile Romane sunt supuse unei presiuni uriase, dincolo de capacitatea lor economica. Nu se mai face nici o acumulare ci deja se consuma din insasi subsanta economica. Si asta este exact secolul hotarator in care altii isi incep ascensiunea (iar Italia declinul. Curios nimeni nu observa lentul declin al Italiei, care din centru tinde spre semiperiferie).
Tarile Romane in aceasta perioada sunt reduse la rolul de periferie a Imperiului Otoman, devenit si el o periferie a Sistemului Mondial. La 1821 Tarile Romane sunt o periferie a unei periferii.

2) Securitatea geopolitica (termenul - pun pariu impropriu - imi apartine).
Adica vulnerabilitatea zonei la dominatia externa. Si nu este vorba doar de dominatia politica. Dominatia politica se imbina intotdeauna cu exploatarea economica .
Si din acest punct de vedere stam prost. Din cele mai vechi timpuri. Suntem expusi invaziilor de stepa, primii “serviti”, ultimii “clienti”.
Sa nu uitam ca pe aici a inceput presiunea migratoare care a dus la abandonarea Daciei Romane si pana la urma la prabusirea Imperiului Roman. Si in continuare am “beneficiat” din plin de alani, avari, bulgari, unguri, pecenegi, cumani terminand cu tatarii. Ultima incursiune tatareasca este de pe la 1770. Iar locul lor este luat imediat de rusi.... si chiar daca este o diferenta intre tatari si armata rusa, ocuparea teritoriului si impunerea intretinerii armatei pe lungi perioade de timp s-ar putea sa fie mai costisitoare chiar decat “shopingul” tatarasc...
Nereusind sa–si asigure securitatea, zona este astfel secatuita de resursele ei in beneficul altora.


avatar
Admin
Admin

Mesaje : 73
Data de inscriere : 12/03/2010
Varsta : 65
Localizare : Bucuresti

http://vremea.forumgratuit.ro

Sus In jos

Mda...

Mesaj  Sergiu la data de Lun Dec 12, 2016 7:55 pm

Nene Bizoane, merg si eu pe surse istorice disparate - am o pasiune pentru felul in care functioneaza real lucrurile, nu cum ar trebui sa functioneze, d-aia am mai "sarit" surse dedicate - ma bucur ca am mai prind cateva idei din ce ai scris p-acolo. Dar: ma intereseaza situatia prezenta, in care am ajuns periferie intre 3 centre de putere (rus, american si supusul american, arendasul european - plus condorul izraelian care ciuguleste de pe margini prin institutele sale. Trag si eu cu urechea inspre ce zici - tipologia comertului care aduce finante prin zona noastra - si iese cam asa: iesire la mare + circuit comercial + drumuri protejate (inainte de hoti, acum de gropi) = resurse de consumat intru ridicarea polpulatiei. Si (lasand la o parte vorba lui Serbanescu - aia cu armata rusa, cum ca daca ar veni aici, ar avea de luat resursele din mana altora decat romanii) vad cam asa: un circuit dunarean de mare capacitate (pentru cateva popoare fara deschidere la mare) si un port care ii impiedica pe olandezi sa ne dea like in Schengen. Adulmec si eu faptele care spun ca nu se fac drumuri (de mare tonaj) intre Transilvania si restul Romaniei, ca suntem jumuliti (dupa R. Weiss) in vederea cedarii "vecinilor" rasariteni, asa ca ma chinui sa imi dau seama ce optiuni are Romania in general, si ce optiuni am eu in special (ca individ care si-a facut stagiul militar si pe cel occidental obligatoriu tinerilor romani si am binevoit a reveni in tara - pe principiul ca aici inca imi pot creste copilul). Nu pot vorbi pe RoMiltary - am primit flit (inca nu-s dumirit de ce, o fi vreo buba).

Sergiu
Vizitator


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum