Un raport de autopsie. Despre învățământul românesc

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Un raport de autopsie. Despre învățământul românesc

Mesaj  Ghita_Bizonu' la data de Sam Mar 01, 2014 11:03 pm

Materiale mai vechi . M-am folosit de ele pentru http://vremea.forumgratuit.ro/t421-foaie-verde-ca-bobocu-mama-ne-am-ftt-norocu?highlight=Foaie ceva timp in urma.
Insa importante. Merita reluat5 ca situatia este la fel ..

“In marginea fostei dezbateri despre invatamintul din Romania
DAN UNGUREANU

Le-am cerut studentilor mei, anul III Romana-Engleza, sa comenteze, in engleza, un poem englez din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX si nici o poezie. (Au studiat in anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatruRomeo si Julieta (numita alternativ “roman“, novel, ori poem). Restul de cincisprezece din saizeci, care si-au amintit totusi o poezie, au scris totusi in engleza. Am corectat mai jos greselile lor :

Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. verbul a lua nu se scrie i-au. obijnuit e incorect. Ii nu se scrie despartit, i-i.
sa de-a e incorect (corect e sa dea). Nu se zice propiu, ci propriu.
them nu poate inlocui their. No se poate spune them mother in loc de their mother. intitulated nu exista in engleza (cf. Merriam-Webster) .
combinated nu exista in engleza.
to enjoy of life e incorect ( verbul to enjoy e tranzitiv).
writted e incorect in loc de wrote.
poetry nu e identic cu poem.
lirycs nu e ortografiat corect, si cu siguranta nu inseamna textul unei poezii, ci versurile unui cintec.
roman nu exista in engleza, corect e novel.
disapointness nu exista, corect e disappointment.
beautifuly thing e incorect.
tryed e incorect. 
gaves nu exista (give sau gave).
tooked place e incorect.
tabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci.
Romeo and Juliet nu e un roman.
Romeo and Juliet nu e un poem.
Shackspear nu se scrie astfel.
Daca se dadea admitere la facultate ei ar fi cazut la admitere.Toti acesti tineri vor deveni profesori de limba engleza si romana peste trei luni.
Imi este inexplicabil cum asemenea studenti pot deveni profesori, cind in orinduirea veche, bolsevica si totalitarista, ei n-ar fi putut nici macar trece admiterea. Cum s-a ajuns in aceasta situatie ? Putin dupa Revolutie, prin 1995, cred, au aparut locurile cu taxa la Universitati. Ceva mai tirziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universitatile au dat de gustul banilor. Studentii deveneau intangibili. Devreme ce plateau, prezenti sau nu, trebuiau sa treaca examenele, trebuiau sa capete diplome. Dupa diplome, dadeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, ramineau suplinitori, si titulari negasindu-se, tot suplinitorii predau.
Primii studenti pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. Dupa implementarea programului Bologna , studentii au terminat in trei ani in loc de patru sau cinci, cu lucrari de licenta de saizeci de pagini, nu de o suta sau doua sute. Lucrarile scurte pot fi cumparate sau descarcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o suta de lei bucata).
Liceenii intra pe bani la Universitate, fara admitere, termina in trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sint prost pregatiti, mai prost pregatiti decit precedentii. Paradoxal, se face mai multa scoala la liceu decit la Universitate : la liceu, profesorii pot inca sa lase repetenti elevii care nu invata, fiindca liceul e gratuit, iar profesorii nu sint platiti dupa numarul de elevi. Studentii sint mai prost pregatiti decit elevii de liceu.
Le-am cerut celor saizeci de studenti ai mei referate. Din saizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (control paste) de pe un sit internet, www.referate. ro.

O vina pentru situatie o are asa-numitul invatamint axat pe competente. In noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobindesc competente. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de scoala noua ! Exista materii axate pe competente (a invata engleza, franceza ori muzica inseamna sa stii vorbi engleza, franceza, respectiv sa cinti, fluieri sau fredonezi melodii). Exista materii bazate pe cunostinte (istoria, geografia, anatomia si zoologia, de pilda). Exista materii intermediare, ca biologia si chimia, in care competentele si cunostintele sint complementare. Cultura generala e alcatuita doar din cunostinte. Educatia axata pe competente naste monstri, fiindca a sti cine a pictat Gioconda e o cunostinta, nu o competenta. O alta studenta, tot de anul III Litere, ma instiinteaza ca poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistretul cu colti de argint . Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea macar sa-i fi poti identifica poeziile. Se presupune ca un absolvent de engleza stie dupa trei ani ca in engleza, romanul se numeste novel.


Universitatea zulusa
Este imperativ necesar, e indispensabil ca sa se revina la Universitatea gratuita cu concurs de admitere si cu numar limitat de locuri. E suficient ca s-a inchis un cerc vicios, ca absolventii de universitati fast-food au virusat invatamintul gimnazial si liceal, si trimit universitatilor liceeni care nu stiu nimic. Conform cu situl QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, tara mica, cu suprafata Moldovei, are trei universitati pe locurile 102, 114 si 132 din lume. Carolina din Praga e pe locul 230 in lume. Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400. Universitatea Bucuresti e pe locul 500, linga Universitatea din Szeged , (populatie 166 000 locuitori) universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh , Kazahstan si Sri Lanka . Universitatea din Liubliana e pe locul 400. Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302. Universitatea Ben Gurion, din desertul Neghev, e pe locul 323.
Universitatea Babes-Bolyai este dupa locul 600, linga niste universitati saudite, srilankeze si kazahe (nisip, jungla, nisip). Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universitatii Jiao Tong se opreste la primele cinci sute de universitati din lume, unde pe la coada se afla Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana si cea din Wellington, Noua Zeelanda. Universitatea din Bucuresti are de ajuns din urma universitatea zulusa din Durban , cea slovena (Liubliana, 280 000 locuitori) si cea din Wellington (386 000 locuitori, la capatul lumii, in largul Pacificului) .
Am expus in Observatorul cultural, numarul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latina . Greselile de traducere pe care le facea demonstrau o cunoastere precara a limbii latine.
(Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita. Una este o epidemie terminata, altceva e o epidemie care mocneste.
Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sint secaturile molimei, si alta scufundarile in somn adinc“.
(Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere. Cainta inseamna sa deplingi cele savirsite si sa nu savirsesti lucruri de deplins.
Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Cainta a fost data spre a plinge, dar nu inseamna ca plinsul o si face eficienta“.
(Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras. Trecusesi cu vederea acest lucru mai sus. Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 82 : „Asadar, acest lucru il pui mai presus“.
(Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…“ – …ca transparenta la aer…
Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafana in arama…“.

Un om care confunda a neglija cu a pune mai presus, si care confunda transparenta aerului cu opacitatea aramei, prevedeam in acel articol, va deveni in curind conducator de doctorate in limba si literatura latina .
Profetia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timisoara , conduce doctorate in limba si literatura latina .
Invatamintul romanesc e prabusit cu totul. Predau profesori care fac greseli de clasa a sasea. Absolva cu diploma studenti care acum cinsprezece ani ar fi cazut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificati.Comisia centrala de acreditare a titlurilor universitare face conducatori de doctorat in gluma.
Sint un excelent prooroc.
Nu se mai mire nimeni ca n-avem universitati remarcabile cu cercetatori remarcabili, cind insisi conducatorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.

Am cunoscut din mers, pe strada, in aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistrita ori Dej. De meserie facea garduri de fier. Ca studii, ispravise liceul cu vreo patruzeci de ani in urma. Am stat cu de vorba despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sirbu si Art Nouveau.

Citise imens.
Am stat de vorba la Sasca Montana cu un batrinel sarman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Parinteasca dimindari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice si Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinsprezece ani de temnita grea dupa 1950.
Cind universitatile romanesti vor fi in stare sa cultive intelectuali de talia absolventilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puscariasilor din vremea lui Groza, fiti amabili si treziti-ma.
Problema universitatilor din Romania nu e sa ajunga din urma cine stie ce universitati vestice. Problema universitatilor noastre e sa ajunga din urma nivelul liceelor romanesti din 1988. Si atunci mai vorbim.
Educatia e singurul domeniu in care nu se vorbeste de greaua mostenire a comunismului. Regimul de debandada, numit democratie si ministrii incapabili si iresponsabili au transformat invatamintul romanesc intr-un haos.
Din toti olimpicii internationali romani de anul trecut, unul singur s-a inscris de nevoie la Universitatea din Bucuresti, fiindca nu stia engleza, ca sa devina bursier la o Universitate straina.
Fac inca patru profetii :
1. Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va inscrie student in vreo universitate romana.
2. Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studentilor romani va fi acelasi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
3. Peste zece ani nici o universitate romaneasca nu va intra in lista primelor cinci sute de universitati din lume, iar kazahii, sauditii, srilankezii si zulusii ne vor privi ca si acum, de sus.
4. Nici peste zece ani ministerul educatiei nu-si va decupa din presa un articol despre starea invatamintului roman, ca sa-l aiba la indemina.


Sursa L http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/inspaimintatorul-invatamint-de-azi-text-scris-de-profesorul-dan-ungureanu-44269.html

Un raport de autopsie. Despre învățământul românesc
Au trecut aproape patru ani de când profesorul Dan Ungureanu publica scrisoarea ”În marginea fostei dezbateri despre învățământul din România”, o analiză la rece, din interior, a sistemul românesc de învățământ universitar. Scrisoarea a fost citită și comentată de mii de români, și încă mai circulă pe reţelele de socializare.



Periodic, cineva o readuce în atenția publicului, în special pentru că este un semnal de alarmă extrem de punctual. L-am invitat pe profesorul Dan Ungureanu, care este cadru didactic la Universitatea din Arad, profesor la Universitatea Timișoara dar și profesor asociat la Montreal Teaching Board, să ne spună ce s-a întâmpat din 2010 până astăzi în învățământul românesc. S-a schimbat ceva? Se mai poate schimba ceva? Concluzia lui este una singură: un raport de autopsie.

Când ați scris scrisoarea “În marginea fostei dezbateri despre învățământul din România“?
În mai 2010. Articolul a fost găzduit de Mihai Iovănel pe blogul revistei Cultura, căreia îi și aparține copyrightul.
A fost o inițiativă personală sau v-a invitat cineva să scrieți pe acest subiect?
A fost o inițiativă personală. Am predat după 2007 câțiva ani în Montreal, Canada, și scrisesem deja un articol (părtinitor, caustic, cu atacuri la persoană, dar care critica, pe baza experienței mele nemijlocite, învățământul axat pe competențe). A fost publicat.
Când ați observat ce se întâmplă în Universitățile din România?
Este impropriu spus că aș fi observat că se întâmplă ceva în Universitățile din România. Între 1993-1995 am fost bursier la Școala Normală Superioară de pe Rue d'Ulm (Dan Nicușor, Marius Lazurca, Adrian Papahagi au studiat și ei acolo; toți trei au părăsit cariera universitară). După 1997 am început să predau la Universitatea din Timișoara. Între 2003-2005 am fost lector de română la Universitatea Paris III Sorbonne Nouvelle. Vreo cinci ani din această perioadă am fost deci departe de România.
V-ați așteptat să aibă o circulație atât de intensă?
Nu, nu m-am așteptat să fie atât de citit. A fost transmis viral, atâta tot. Florin Iaru și Liviu Antonesei i l-au trimis lui Mihai Istodor. Apoi ”În marginea fostei dezbateri despre învățământul din România” s-a răspândit destul de repede. Prieteni din străinătate mi-au semnalat că o primiseră. Destul de amuzant a fost că și necunoscuți mi-au vorbit despre scrisoare, și am avut plăcerea vinovată să spun că eu l-am scris. ”Tacitus es, an Plinius?” cum spune Pliniu cel tînăr.
Monștrii birocrației
Care este principala problemă a învățământului românesc?

Există în teoria sistemelor o noțiune mai veche decât lupta dintre bine și rău. E vorba de lupta dintre brutalitate și ipocrizie. Vrăbiile sunt brutale și mănâncă gâze. Gâzele sunt ipocrite și se vor disimula în verdele ierbii, în culori de camuflaj.
Ministrul Educației vrea să aibă activitate și mai cere niște rapoarte (câți elevi stângaci are școala dumneavoastră? Tabelele să fie organizate în funcție de sex, rezultate la învățătură, categoria de salarizare a părinților și data nașterii). Directorii de școală, care n-au fost întrebați, scot aceste rapoarte din burtă. Un metru cub de rapoarte ajunge la minister, unde sunt ambalate în 16 cutii de carton, și arhivate în depozitul 14A, subsolul 2.
Atunci când superiorii nu colaborează cu subordonații (asta se numește muncă în echipă) apar monștri birocratici de acest gen. Șefii sunt brutali, iar subordonații ipocriți. Această disfuncție apare în toate sistemele autoritare. Autoritarismul nu e mai rău (sau mai bun) în sine decât democrația; el este mai ineficace, fiindcă împiedică feedback-ul, informația de jos în sus. Considerați că România, după 1989, a devenit mai democratică decît înainte ? Dacă da, faceți următorul experiment: găsiți pe cineva care să poată spune ”am avut o ședință interesantă la serviciu”. Atunci când ședințele sunt interesante, sau utile, sau eficace, organizația respectivă e democratică. În țările corupte, oamenilor li se pare că opusul corupției e onestitatea. Nici vorbă. Opusul corupției e auditul. Auditul nu înseamnă control, sau inspecție. Auditul înseamnă a verifica dacă legile și regulamentele au rost și pot fi aplicate cu eficacitate.
Rezumați starea învățământului universitar de astăzi din România.
Care e starea învățământului românesc? Ca să răspundem la întrebare, trebuie să vedem care e natura întrebării. E o întrebare de sondaj, adresată consumatorilor (miroase bine sau prost carnea asta?) sau o întrebare adresată unui expert (comparîndu-l cu învățămîntul din Franța, Germania, Iran, Georgia, Israel, Egipt, Ungaria, este învățămîntul românesc performant?) ?
Nu mă regăsesc nici în postura de om de pe stradă, întrebat democratic ce crede despre învățământ, nici în cea de expert. Un cuvânt pe care nu-l auzim niciodată în România e cuvântul audit. De douăzeci de ani, ca să creeze iluzia activității, fiecare ministru al Învățămîntului vrea să-l reformeze.
Cum vedeți eternele discuțiile despre reformarea Educației?
După eliminarea dușmanilor regimului nazist, înainte de război, Gestapoul a continuat să existe. Ca să-și justifice existența, Gestapoul (și KGB-ul) inventa dușmani ai regimului, pe care-i aresta, închidea și tortura. Ca să-și justifice existența, miniștrii învățământului din România îl tot reformează, și promulgă, anual, o nouă lege a învățământului. Nu, cruzimea KGB-ului nu provine din cruzimea regimului stalinist: este efortul unei mici instituții de a demonstra că e utilă, creând activitate, chiar atunci cînd n-ar trebui să facă nimic. E celebrul „a-și face de lucru”.
Într-un stat totalitar nu există instituții de control. Atâta vreme cât Gestapoul arestează dușmani, atâta vreme cît KGB-ul arestează și cercetează sabotori, cine și de ce să controleze activitatea instituției? La fel stau lucrurile și în România: cine să controleze Universitatea Spiru Haret, fabrică de diplome, când existența ei aranjează pe toată lumea ? Diferența dintre Gestapo și o instituție normală e că o instituție normală este auditată.
Egalitate, dar nu pentru căței
Profesorii din România sunt bine pregătiți?

Am pus una lângă alta schemele de salarizare ale universitarilor din România și a celor din Statele Unite și le-am trimis la zece prieteni, (majoritatea universitari) rugându-i să le compare. Nouă n-au văzut nimic, și au bălmăjit generalități. Unul singur, Ciprian Șiulea, a remarcat faptul că în SUA, diferența dintre cel mai mic salariu și cel mai mare e de unu la doi, pe cînd în România, de 1:4. Cu alte cuvinte, cel mai bine plătiți universitari americani sunt de două ori mai bine plătiți ca asistenții stagiari; în România, de vreo patru ori.
Nimeni nu își dă seama de această situație. De ce sunt profesorii universitari de patru ori mai deștepți ca asistenții în România, și abia de două ori mai competenți în SUA? Fiindcă indicele Gini, indicele de inegalitate, e foarte mare în România. Fie egalitate, dar nu pentru căței. Mentalitatea românească e inegalitară, autoritară, ierarhică.
Este necesară o nouă reformă a învățământului?
S-a introdus învățămîntul axat pe competențe? N-a făcut nimeni nici un bilanț dacă e eficace sau nu. S-au dat școlarilor corn și lapte? N-a făcut nimeni un audit să verifice dacă se risipeau, sau nu. S-a introdus procesul Bologna? N-a făcut nimeni un studiu de impact al introducerii sale – cît s-a introdus, și cu ce efecte. (Unul din scopurile procesului Bologna e impulsionarea mobilității studenților; în România, însă, studenților le e la fel de imposibil ca înainte să se transfere de la o universitate la alta, iar cînd studiază în străinătate, diplomele nu le sînt recunoscute în țară – am verificat-o pe pielea mea). De vină este, oarecum, și structura învățămîntului – pentru a vedea efectele unei reforme în învățămînt trebuie să treacă măcar cinci, șase ani. Nu există nici o diferență între statul român dinainte de 1989 și statul de după. Structura statului totalitar e una piramidală, ierarhică. Structura statului democratic e una în oglindă, cu jucători și arbitri. În România însă aceiași oameni fac regulile jocului (să zicem, legi ale învățămîntului) aceiași oameni aruncă mingea în teren (bani europeni de proiecte de cercetare) aceiași oameni evaluează rezultatele meciului. Diferența dintre democrație și totalitarism nu sunt alegerile libere, ci separarea între jucători și arbitri, eliminarea autoritarismului. Dacă un ministru poate rosti trei fraze :
1) plângerile adresate nouă sunt rezolvate prompt;
2) regulamentele le adoptăm împreună cu organismele subordonate și audităm în timp relevanța și aplicarea lor;
3) reclamațiile sunt rezolvate chiar și atunci când eu sunt în deplasare;
atunci sunt mulțumit.
Cum poate fi eliminat autoritarismul?
Cea mai importantă observație despre învățământul românesc este următoarea: toți profesorii universitari din România sunt absolvenți ai universității unde predau. Profesorii și-au angajat foștii studenți mai de ispravă, atunci când au existat locuri. Dacă asta este practica împământenită, atunci să audităm metoda concursurilor pe post: la câte concursuri, din sutele de concursuri pe post de asistent ori lector, s-a prezentat mai mult de un candidat? Dar mai mult de doi? Dacă se prezintă de obicei câte un candidat, atunci înseamnă că ideea de concurs însăși e goală de sens. Practica (derivată din experiență, deci nu neapărat condamnabilă) a fost mereu ruptă de forma goală a legii. De ce nu există oare audit ? În primul rând, sistemul e ierarhizat. Cine să tragă la răspundere pe domnul ministru, pe domnul secretar de stat? Cine să tragă la răspundere Parlamentul pentru o lege proastă, ale cărei efecte se fac simțite doar după ani? Nu exista audit înainte de 1989, fiindcă tovarășul Nicolae Ceaușescu avea întotdeauna dreptate și era un vizionar. Nu există audit nici acum, din cauza ierarhizării și a structurilor difuze.
Învățământul românesc e provincial. Ce înseamnă provincialism? E situația unui grup mic, închis, în care cei care jucătorii și arbitrii sunt cam aceiași.
Are sanse învățământul universitar românesc să revină măcar la nivelul dinainte de 1989?
Întrebarea cuprinde o falsă dilemă. Structura economiei de dinainte de 1989 era profund diferită de cea de azi. Planurile cincinale permiteau (vag) prevederea numărului de ingineri și profesori necesari economiei într-un an dat. După 1990, prăbușirea rapidă a industriei și apariția sectorului serviciilor a dus la modificarea rapidă a domeniilor care absorbeau noi absolvenți. Dintr-o dată, devenea impredictibil câți absolvenți de cutare disciplină erau necesari economiei.
Învățământul de atunci era și mai bun, și mai prost. Era mult mai selectiv, ceea ce era un avantaj; al doilea avantaj era că, interzicând cetățenilor plecarea în Occident, nu pierdea studenții excelenți. Ca dezavantaj major, lipsa de bibliografie străină și lipsa de contacte științifice cu Occidentul, ca și cenzura. După 2000, absolvenții de liceu buni pleacă sistematic la studii în străinătate.
Care credeti că sunt soluțiile pentru ca învățământul românesc să să iasă din criză?
Întrebarea însăși e greșită. În teoria generală a sistemelor (v. Ludwig von Bertalanffy) criza este situația unui sistem complex, care nu mai e funcțional, nu mai e în homeostază, dar, din cauza complexității sistemului, identificarea cauzei disfuncției e imposibilă.
Atunci când un sistem are defectele X, Y, Z, ele sunt ușor identificabile și înlăturabile. Când sistemul se află în criză, atunci, prin definiție, nu există o soluție. Ce soluții aș propune eu pentru scoaterea din criză a învățământului românesc? Întrebarea e o întrebare de cafenea. ”Domn'e, eu dacă aș fi ministru, eu așa aș face”. Nu, nu știu ce aș face ca ministru. Știu în schimb ce aș face dacă aș fi decan ori rector: aș respinge mormanul de situații, hârtii, cerute de Ministerul Învățământului ca să le pună peste alte mormane de hârtii pe care nu le citește nimeni. Aș cere ministerului să îmi comunice:
- Pentru ce a fost cerut cutare raport (numărul de studenți cu ochi sașii proveniți din mediul rural; numărul de ore de practică la școlile ajutătoare, defalcat pe a) numărul de ore de practică la școlile pentru elevi cu deficit de vedere, și b) numărul de ore de practică la școlile de elevi cu tulburări de comportament; numărul de elevi stîngaci bursieri).
- Cine va citi situația cerută, și dacă va exista feedback, și în cât timp.
Atâta timp cât decanii și rectorii vor hrăni Molohul cu situații și rapoarte, Molohul va cere în continuare, mereu mai multe.
Circulă în mediul virtual o glumă care sună cam așa: Rectorul Universității Politehnice din București ar fi spus absolvenților la festivitatea de înmânare a diplomelor de licență: “Îmi închei discursul cu urarea Multă multă sănătate, pentru că si absolvenții de medicină sunt la fel de bine pregătiți ca si voi“. Credeți că este doar o glumă sau are și un sâmbure de adevăr?
Când medicii ori inginerii sunt proști, asta se vede imediat. Greșelile lor au feedback imediat: un pacient mort, un scurt-circuit, o clădire dărâmată. Medicii și inginerii sunt ușor de verificat. În schimb, când un analist politic, un ziarist greșește, asta n-are nici un fel de consecințe. De aceea, tinerii sunt orientați spre facultățile unde nu se învață mare lucru, Jurnalistică, Relații Publice, Comunicare, Politologie, Psihologie, Sociologie, discipline soft, ne-verificabile. Dar să revenim la subiect.
Voi lua în serios Ministerul Educației, ministrul, legile, regulamentele, comunicatele de presă, atunci când mi se va răspunde la o întrebare simplă: Cine îi păzește pe paznici? Dacă o universitate devine o simplă fabrică de diplome, cine o poate închide? Dacă un profesor plagiază, cine îl poate da afară? Dacă un profesor nu-și ține cursurile (sunt sute) cine poate verifica asta, cine îl poate da afară?
Dacă Ministerul Educației, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, prin Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice“ dă societății comerciale Suraki din Răsuceni 400.000 euro pentru „Cercetare avansată pentru transformarea unui deșeu (grăsimea de struț) în produs cu înaltă valoare economică“ – bani ultra-risipiți – cine verifică rezultatele cercetării, cine validează cheltuirea banilor? (Am avut plăcerea să scriu un articol despre cercetarea științifică în România, Osânză râncedă de struț).
Veți mai face analize despre starea învățământului românesc?
Articolul pe care l-am scris nu e o analiză, ci un raport de autopsie.
*Cu ortografia redacției
Sursa : http://incomemagazine.ro/articole/un-raport-de-autopsie-despre-inva-amantul-romanesc

avatar
Ghita_Bizonu'

Mesaje : 862
Data de inscriere : 13/04/2010
Varsta : 65
Localizare : Bucuresti

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum