Suntem din nou sub ocupatie sovietica?! Sau ce?!

Coalitia rosie-alba in cea de-a treia campanie transilvaneana

Cooperand acum cu autoritatile sovietice, aceleasi oficialitati si organizatii maghiare care intrasera in nordul Transilvaniei cu girul lui Hitler si Mussolini si cu binecuvantarea lui Stalin, era[b] acum recunoscute ca fiind „combatanti ilegalisti” care luptasera impotriva burgheziei si a guvernului roman „burghezo-mosieresc”. Dupa cum nota mai tarziu un comunist maghiar transilvanean, a existat „un cerc in Transilvania de nord care, inainte de eliberare, era compus din persoane care formasera comitete cu fascistii si care, de pe o zi pe alta, au devenit mari prieteni ai Uniunii Sovietice, aratand ca, in orice caz, Transilvania nu va fi romaneasca”
[,,,,,,,,,,,,,,,,,]
La cererea Ungariei – aceasta se intampla pe 14 octombrie 1944 cand Ungaria lupta inca alaturi de Axa impotriva Romaniei si a fortelor sovietice – seful de stat major sovietic al Comisiei de Control Aliate din Romania (CCA), generalul Vinogradov, a plasat Universitatea si administratiei acesteia, numita de Budapesta „sub protectia Armatei Sovietice” si a ordonat Bucurestiului sa nu se amestece.
Administratia civila romaneasca, numita dupa ce Transilvania a fost eliberata de fortele maghiare si germane, la sfarsitul lui octombrie, a fost alungata rapid de autoritatile militare sovietice, la 11 noiembrie 1944. Sovieticii au instituit in schimb o administratie militara bazata pe aceiasi administratori civili maghiari si sefi de institutii numiti initial de regimul de ocupatie al lui Horthy. In modul deja cunoscut, Moscova trata Romania „aliata” ca pe inamic si stabilea o coordonare „prieteneasca” cu „inamicul” maghiar din Axa, impotriva ei. Sprijinul deschis al autoritatilor militare sovietice pentru mentinerea conducerii maghiare a constituit subiectul a sute de rapoarte din regiune, in perioada 1944-1947. Spre exemplu, cu o saptamana inainte de transferul pur formal al nordului Transilvaniei in autoritatea administrativa a Bucurestiului, spionajul militar raporta primului ministru roman ca activitatea revizionista ungara „se manifesta pe deplin sub masca comunismului,” in timp ce simbolurile nationale romanesti continuau sa fie tinta ridiculizarilor si a sanctiunilor legale. Era „interzisa” expunerea drapelului si „elevii de liceu care purtau culorile nationale la butoniera erau arestati” . Romanii erau obligati sa foloseasca numai limba maghiara in relatiile cu autoritatile”, intelectualii erau umiliti in public si etichetati drept fascisti, iar ofiterii romani si soldatii care isi vizitau familiile erau „arestati, escortati pe strazi de organele civile ale Politiei Populare Ungare si fortati la munci fortate umilitoare in vazul populatiei si al comandantilor militari sovietici” . Intr-adevar, autoritatile maghiare se bazau deschis pe sprijinul sovietic: cu orice ocazie, ungurii observau simpatia comandantilor sovietici, cautand sa-i convinga prin orice mijloace de sentimente lor comuniste pentru a obtine diverse avantaje si a-si atinge scopurile iredentiste.
Raportul concluziona ca „intensa propaganda revizionista” se manifesta in continuare la reuniunile sindicatelor „democratice” maghiare, in timp ce Politia Populara Ungara continua sa comita „tot felul de atrocitati si amenintari pentru a forta populatia romaneasca sa paraseasca nordul Transilvaniei”.