Nesfanta trime si PNT cd

young-and-happy
    07 iulie 2017 10:57

    Lasati istoria in pace, dle maior de Securitate, sau ce grad veti mai fi avand, Liviu Petrina. Ar fi mult mai interesant sa ne povestiti rolul pe care l-ati jucat in demolarea imaginii publice a PNT-CD in prima jumatate a anului 1990. Dvs care, pe proprie declaratie, ati fost translatorul de japoneza al lui Ceausescu, avand gradul apud Mircea Dinescu de maior de Securitate, ati „reinfiintat” PNT nu se numea inca CD in ultimele zile din decembrie 1989 mai exact pe 26, 27 si 28 la Casa Titulescu de pe Soseaua Kisseleff. Daca erati un simplu transator care n-are nimic sa-si reproseze, cum ati afirmat in fata dlui Coposu, atunci cum ati de avut acces la aceasta casa si cum de ati obtinut cheia ? Dnii Coposu, Bani Ghica, Diaconescu etc. au aflat de „reinfiintarea” PNT din afisele tiparite in culori ! care aparusera in punctele cele mai frecventate din Bucuresti in acele zile. De ajunsesera, vorba unui amic, sa se duca Coposu si ceilalti supravietuitori taranisti ai puscariilor comuniste sa se duca si sa se inscrie in PNT la Liviu Petrina in Casa Titulescu ! Iata un subiect de istorie despre care sunteti mult mai competent sa vorbiti, decat despre Revolutia de la 1848.
    Sursa : http://romanialibera.ro/opinii/comentarii/precizari–romania-exista-la-1848–avram-iancu-a-luptat-pentru-natiunea-romana–opinie-458086?c=q2561

Mai toate cărţile ce abordează istoria PNŢCD (singura excepţie de care am cunoştinţă este cartea lui Ion Varlam, “Pseudoromânia – Conspirarea deconspirării“), precum şi mulţi dintre fruntaşii acestui partid trec cu vederea un episod desfăşurat în ultimele zile ale lui ’89: fuziunea, la 26 decembrie 1989, dintre Partidul Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ) – înfiinţat la 22 Decembrie 1989 de Liviu Petrina, Ioan Alexandru şi Iftene Pop – şi Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ), revigorat în focul Revoluţiei şi reprezentat în acele zile de Corneliu Coposu, Ion Puiu, Ion Diaconescu, Nicolae Ionescu-Galbeni etc. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) a fost rezultatul acestei fuziuni. Şi, oricum ai întoarce cuvintele, definiţiile şi faptele peste cap ca să dea “rezultatul scontat”, reprezentanţii a două partide ce fuzionează într-unul singur sunt cofondatori ai acestui din urmă partid.

Faptul a fost consemnat în documentele PNŢCD. Dreptatea, ziarul partidului, reproduce la 28 septembrie 1991 Raportul Politic al Congresului PNŢCD din 1991, prezentat de Ion Diaconescu, în care este menţionată explicit această fuziune – contestată sau trecută cu vederea până azi de mulţi ţărănişti, fie din neştiinţă, fie din rea-voinţă sau cine ştie ce orgolii.

Însă faptele rămân. Există documente, există încă martori ai acelor zile şi e nedrept ca istoria şi adevărul să fie lipsite de acele evenimente, doar pentru faptul că PCNŢ era reprezentat de Liviu Petrina, Iftene Pop şi Liviu Suianu, “tinerii securişti” (cum îi numeşte jurnalistul Liviu Valenas în cartea lui Ion Varlam), evident nu foarte populari în unele cercuri.

În cartea lui Liviu Petrina veţi afla în detaliu cum s-au petrecut lucrurile. Numeroasele şi amplele note de subsol furnizează detalii şi referinţe lămuritoare – chiar dacă unele dintre ele cuprind opinii nu chiar favorabile autorului.

Comunicatul de UNIRE PNŢ-PCNŢ

“În şedinţa comună extraordinară ce a avut loc la 26 decembrie 1989 în Bucureşti, constatându-se identitatea de doctrină şi program dintre Partidul Creştin Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Ţărănesc, forurile de conducere au hotărât ca denumirea partidului nostru să fie PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC – creştin democrat. Organele de presă ale Partidului sunt Dreptatea şi Renaşterea. Sediul Partidului este în Bucureşti, Şos. Kiseleff nr. 47, Sector 1, telefon etc.”

Apărut în nr. 2 din Renaşterea, acest comunicat a fost republicat în primul număr din Dreptatea, Anul XXII (Seria a IV a, nr. 1), din 5 februarie 1990, p. 2; adresa a fost înlocuită cu cea a noului sediu, unde se mutase PNŢCD, începând cu 3 ianuarie 1990: Bulevardul Republicii 34, astăzi Carol I nr. 24.

Aşadar, Sediul iniţial al PNŢCD (26 Decembrie 1989-3 Ianuarie 1990) a fost la Casa Titulescu, unde se organizase PCNŢ. La 3 ianuarie 1990, PNŢCD s-a instalat în actualul Sediu Central din Piaţa Rosetti. Din cele două saloane de la stradă, Seniorul şi-a ales biroul mai mic, cel mare oferindu-l Secretarului General…

Este interesant de adus din Jurnalul  lui Ion Raţiu reacţia la această Unire. Dânsul notează Duminică, 31 Decembrie 1989: “… Costel Constantinescu-Klaps mă caută de urgenţă. Reuşesc să obţin numărul imediat, dar n-am răspuns [de la el]. Vorbesc cu [Ionel] Jovin însă. Coposu face nişte greşeli foarte grave. Ne-a făcut o încurcătură din care nu ştim cum să scăpăm. A făcut o fuziune cu un oarecare Alexandrescu [Ioan Alexandru] – “Pocăiţii”, mă informează. I-am spus că va veni Liţi Faina să facă ordine… Când îl găsesc, Constantinescu-Klaps îmi explică situaţia. Coposu e cel care a făcut fuziunea cu baptiştii şi-i spune Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat“. Sau: Sâmbătă, 6 Ianuarie 1990: “… Sora lui Coposu mi-a vorbit… că tinerii se îmbulzesc să se înscrie în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Liţi [Faina] are aceeaşi reacţie ca şi mine. Noi nu putem să acceptăm denumirea de Creştin. Îmi spune chiar că Jovin şi alţii au înfiinţat un alt Partid Naţional Ţărănesc Maniu. Noi să-i spunem simplu PNŢ. Fără nici o codiţă, am zis. Liţi nu are încredere în Coposu. Face jocul comuniştilor. Al lui Brucan, care vorbeşte de pluralitate, dar numai în cadrul FSN. Ne vom opune…” Sau: “… Oamenii cei noi, care sunt foşti comunişti, să rămână în Partid, de acord, dar numele să revină la forma originală. Adică, simplu, PNŢ. Să cadă “Creştin şi Democrat“.

(Extras din cartea Martor şi judecător la unele dintre lucrările politice ale lui Corneliu Coposu, de Liviu Petrina, Editura Maritain, Bucureşti, 2016, pp. 35-36)
http://englishromanian.ro/blog/2016/05/20/liviu-petrina-martor-si-participant-la-unele-dintre-lucrarile-politice-ale-lui-corneliu-coposu-o-carte-controversata/

Erau atunci în partid alţi oameni, Liviu Petrina, Iftene Pop, Pavel Suian, care veneau din nişte structuri mai ciudate, legate, spun eu, de UM0544 şi UM0195, unităţi speciale. Era unul, Ştefan Lăpuşan, mai cultivat, fost şef de reţea, care s-a văzut cu dl Coposu să-i spună unde găseşte arhiva partidului. Petrina şi Iftene i-au pus tălpi. Eu, ca antrenor la Dinamo, aveam dreptul să intru să selectez sportivi oriunde la MI, mai puţin la unităţile pomenite mai sus.
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/atentatul-contra-lui-coposu-protejat-de-politie-553803.html

● Aţi pomenit de MS Regele Mihai... Domnul Coposu era monarhist şi credea că ar fi fost necesar un referendum care să stabilească sau nu reîntoarcerea la Constituţia din 1923. A existat în acest sens o înţelegere între dl Coposu şi Emil Constantinescu, nerespectată de ultimul după decesul preşedintelui PNŢCD?

Există chiar o casetă, înregistrată de ziaristul Paul Constantinescu, din SUA, difuzată pe canalul 57 de acolo, în care viitorul preşedinte al României afirma clar că la şase luni după ce va ajunge la Cotroceni o să organizeze un referendum. Nu s-a ţinut de cuvânt. Cred că ar fi fost mult mai bine cu monarhie constituţională.

● În 1990 a fost şi prima sciziune din PNŢCD... A plecat veteranul Ion Puiu, care a făcut un partid de buzunar. Ce a fost atunci?

Puiu era prieten cu Petrina şi Iftene Pop, care l-au direcţionat să facă sciziune, dar fără să plece şi ei din partid. Puiu, altfel un om foarte curajos, avea ceva probleme în partea superioară a corpului. Totuşi trebuie să spun că el a fost singurul care a încercat să-şi depună candidatura la Marea Adunare Naţională împotriva lui Nicolae Ceauşescu. La sciziunea aia a fost ceva scandal în curtea sediului, dar cum a apărut domnul Coposu lucrurile s-au calmat. Puiu a plecat singur şi partidul nu a fost afectat. Se încercau dezbinări, unii lideri făceau greşeli, cum a fost Lup când cu puciul de la Moscova, când a dat declaraţii ambigue, dl Coposu reuşea să repare ce stricau alţii.

● Exista în partid o concurenţă între Ion Raţiu şi Corneliu Coposu?

Raţiu avea ambiţia să ajungă preşedintele ţării. A încercat asta până şi după moartea lui Coposu. Făcea diferite manevre, încerca din când în când să conteste autoritatea domnului Coposu, dar nu le ducea la capăt, nu producea rupturi. Băga şopârle şi fitile. E adevărat că domnul Coposu i-a spus când s-a întors din Germania, bolnav, "Iancule, iartă-mă că n-am murit".

● În 1992, dl Coposu a devenit senator. S-a spus că ar fi făcut manevra asta iniţial doar ca să ridice lista CDR şi apoi s-ar retrage. A ieşit un scandal cu PAC, care avea primul candidat picat, poetul Ştefan Augustin Doinaş.

E o făcătură, nu a existat o asemenea înţelegere cu PAC sau cu domnul Nicolae Manolescu. Pe mine m-a luat ca expert parlamentar, la comisia de administraţie publică locală, împreună cu Viorel Ochia, despre care nu mai ştiu nimic.

● Când se făceau listele de candidaţi ieşea cu scandal. Avea domnul Coposu ultimul cuvânt, impunea favoriţi?

Dânsul mai mult media discuţiile care ieşeau, normal. Voia să afle calităţile personale şi profesionale ale candidaţilor care concurau la un loc eligibil, cerea argumente şi contraargumente.

● A fost acuzat că a adus o echipă de economişti consideraţi de stânga, ca Spineanu, Ciumara şi Radu Vasile, că nu a întărit garnitura a doua a partidului...

Persoanele pe care le-aţi enumerat mai sus şi alţii din conducerea partidului se tot certau între ele, dar toţi voiau "să se pozeze" cu domnul Coposu. Când plecam în străinătate, le lăsa o listă cu paşii politici şi ce trebuie făcut în lipsa lui. La întoarcere era dezamăgit că nu făcuse nimeni nimic. Îi ziceau: "Te-am aşteptat pe tine, Cornele".

● Pe Victor Ciorbea dânsul l-a recomandat pentru postul de potenţial premier?

Cât a trăit, nu a fost vorba despre Ciorbea nici o clipă. A fost o înţelegere ulterioară între Diaconescu şi Constantinescu. După moartea domnului Coposu s-au luat decizii anapoda. Când a fost scandalul dintre Băsescu şi Ciorbea, a venit Wim van Weltzen de la Internaţionala Creştin-Democrată şi a sugerat să facem alegeri anticipate, să scăpăm de PD din Guvern, fiindcă avându-i în combinaţie nu puteam să ne punem în aplicare programul. Ciorbea înţelesese, dar s-a ridicat Ionescu-Galbeni, urmat de ai lui Dudu Ionescu, Remus Opriş şi au zis "nu!". Weltzen le-a spus că omoară partidul. şi a avut dreptate.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/atentatul-contra-lui-coposu-protejat-de-politie-553803.html

Am înţeles că aţi ţinut legătura unii cu alţii, cei care fuseserăţi în închisoare, în perioada ‘64-’89, că aţi avut întâlniri şi asta v-a ajutat după aceea să demaraţi mai repede intrarea în legalitate a partidului. Şi v-aţi manifestat foarte prompt în acele zile. Spuneţi-mi, vă rog, cine mai participa în afară de dumneavoastră ṣi domnul Coposu şi ce discutaţi?

Ion Diaconescu " Nu puteam face întâlniri aşa, cu număr mare, [numai] câte două-trei persoane. În cercul acesta al celor mai apropiaţi [erau]: Coposu, Diaconescu, Ioan Puiu, […] Bărbuş, Ionescu-Galbeni, Alexandru Bratu, […] Gabrielescu. Eu personal ţineam cu peste 100 de persoane legătura, membri ai Tineretului sau cu care am fost în puşcărie, cu care am fost în lagăr. […]

Pe 22 [decembrie 1989] m-am dus la Coposu […], făcuse un fel de sediu în ilegalitate, al partidului, pe Mămulari, lângă Piaţa Unirii. Şi între timp urmăream la televizor: toată lumea alerga şi vorbea prin oraş, pe la piaţă, cutare. […] Şi am trimes imediat, atuncea în 22, o scrisoare către F.S.N., în care aduceam la cunoştinţă că ne-am reluat activitatea în libertate şi că sprijinim F.S.N.-ul în acţiunea lui de reintroducere a libertăţilor şi toate astea. Şi le ceream să fim chemaţi la o discuţie, ca să colaborăm în această direcţie. N-am fost chemaţi şi, între timp, a apărut fenomenul… ăştia, cu partidul ăsta, [al lui] Petrina… :[…]

Şi eu m-am dus cu un exemplar din manifest [Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate]; Coposu cu Ionel Lup au plecat să-l ducă la Casa Scânteii şi pe urmă să încerce şi la Televiziune; alţii nu ştiu în ce direcţie… Eu l-am luat, şi am mers aici, în centru, la [Palatul] Universul, unde era Informaţia Bucureştiului… M-am dus, am intrat, nu era nici o pază, a apărut un redactor din ăsta tânăr, când am început să vorbesc despre ţărănişti, despre Maniu, se uita la mine căzut din lună, nu auzise de aşa ceva! „Domnule, nu cunosc chestiile astea, să vă dau pe unul în vârstă, de 50-60 de ani…„, care, mă rog, era „pe stil vechi„. Ăsta a citit manifestul, era în temă, zice: „Da, vi-l public, dar am primit dispoziţie că nu publicăm nimic fără avizul lui tovarăşul Brucan!„ – Brucan era aşa, un fel de cenzor al întregii publicităţi. „Şi unde îl găsesc eu pe Brucan?„, „La Casa Scânteii!„ Păi dacă mă duceam acolo, la Casa Scânteii, puteam să apelez la nişte ziare mai mari! Dar eu nu am ajuns, mă gândeam eu atunci că or fi ajuns Coposu şi ăilalţi, care au plecat în direcţia aia. „Eu am venit aicea, la mata! De altfel, noi de ce am mai făcut o revoluţie acuma?! Aţi văzut ideile revoluţiei, ale F.S.N.-ului. Uite, citeşte manifestul nostru, că aceleaşi idei suntem: democraţie, libertate, deci…„ „Da, da, dar aşa avem dispoziţiune…„, n-a vrut să publice! Am plecat. […]

Până la urmă s-a reuşit: Bani [Şerban] Ghica avea pe un nepot în Germania, a aranjat la telefon şi a dictat la telefon şi a dat publicitate prin Germania, la [Radio] Europa Liberă s-a publicat, pe linia asta. Noi, când ne agitam aci, că nu aveam posibilităţi, vine unul din oraş cu un manifest, „Partidul Naţional Creştin…„, nu ştiu ce. Şi citim: vorbea de Maniu, de nu ştiu ce, dar nu de noi. „Măi, ce-i cu ăştia, sunt nebuni?!„ Citim noi numele, erau nişte nume necunoscute, mai erau şi vreo două nume cunoscute, dar nu ştiam noi că sunt ţărănişti. „Ce-i cu asta, măi?! Adică noi ne chinuim de atâţia amar de ani, facem 17 ani de puşcărie, şi acuma apar nişte necunoscuţi şi vorbesc despre Maniu!„, că au făcut partid, un nou partid. Puiu zice: „[Au] sediul în casa Titulescu„. […]

A doua zi Puiu a venit, a spus că i-a găsit, a fost la ei, sunt nişte băieţi buni, ardeleni, care… nu mai ştiau că mai există supravieţuitori ţărănişti şi că ei îşi propuseseră să fie primii, să aibă dreptul de preempţiune. Dar că sunt dispuşi să colaboreze cu noi, cutare, şi că a aranjat că mâine seară, sau poimâine seară, vin la Coposu acasă. […] Eu nu am venit în seara aia, când au fost ei. Şi au venit Petrina, Iftene Pop, şi cu ocazia asta s-a aflat că ei… aşa, după relatarea lor, nu am putut să le verific biografia, că ei erau funcţionari în Ministerul de Externe:L, şi cu ocazia unor lucrări făcute de ei acolo, ei s-au manifestat, au făcut nişte referate, nişte comentarii, nu ştiu ce, de reabilitare a lui Maniu. Pe chestia asta au fost scoşi, ziceau ei, din Ministerul de Externe. „Dar cum aţi luat sediul ăsta, la casa Titulescu?„ „Păi eu sunt un fel de redactor la o revistă UNESCO, editată de UNESCO, iar sediul este în casa Titulescu. Eu am cheile de la casa Titulescu. Şi dacă am avut cheile, am pus sediul aicea.„ Ei, Coposu îmi spune că sunt [oameni] de înţeles, s-a stabilit că fuzionează cu noi şi a stabilit să-l numească pe Petrina unul dintre secretarii generali, mai era unul, Ionel Lup… cu ei era poetul Ioan Alexandru, auzisem foarte puţin de el, şi acesta… şi Petrina. Şi pe aceştia să-i bage în birou, unde eram mai mulţi. Eu am fost nemulţumit că nişte oameni… Coposu zice: „N-are, bă, nici o importanţă! Acuma ei au sediu, au mijloace, au maşini de tipărit, nu vezi că au scos manifeste?..„, noi eram aşa… n-aveam nimic, vă spusei! „…ne-ajută cu chestiile astea…„ „Bine, domnule„, am acceptat pentru moment, însă în partid de la început s-a născut un curent din ăsta, oarecum de respingere de grupul lor. Pentru că erau socotiţi… mai ales că s-a început şi o campanie, era la modă la ora aceea, în contra lui Petrina, că a fost turnător, informator la Securitate. Care nu a ieşit nimica, la verificări, dar curentul se făcuse.