Ce mai pregatea Stalin Romaniei ....Esalonu 2

Victor Suvorov-Ziua M
Cap 22
Din momentul întîlnirii lor, Voroşilov şi Hmelniţki nu s-au mai despărţit. Uneori Voroşilov îl trimitea pe Hmelniţki peste hotare să-i viziteze pe fascişti, însă aceasta nu era o altă muncă, ci o vizită de lucru. Uneori Hmelniţki mergea pentru scurt timp să comande un regiment sau o divizie, dar şi regimentul şi divizia se aflau în Moscova. Iar la Academia militară, ca să ne exprimăm... academic, Hmelniţki a învăţat cu viteza a doua, dedicîndu-şi majoritatea timpului serviciului său de bază. Doar o dată s-a întîmplat o excepţie, în primăvara lui 1941, pentru prima şi singura dată Voroşilov şi Hmelniţki se despart. Voroşilov se afla la Moscova, iar general-locotenent Hmelniţki primeşte comanda corpului 34 infanterie din armata 19.
Pe atunci în Armata Roşie erau:
- 29 corpuri mecanizate (fiecare a cîte 3 divizii);
- 62 corpuri de infanterie (cîte 2-3 divizii, foarte rar 4);
- 4 corpuri de cavalerie (cîte 2 divizii);
- 5 corpuri de desant aerian (în componenţa acestora nu erau divizii);
- 5 corpuri de aviaţie în componenţa VVS (cîte 3 divizii);
- 2 corpuri PVO[27].
Dintre toate acestea, corpul 34 este o excepţie: are 5 divizii. Corpul trezeşte mirarea şi prin faptul că în fruntea sa se află un general-locotenent. Deocamdată am reuşit să adun informaţii despre 56 din cei 62 de comandanţi ai corpurilor de infanterie existente în vara lui 1941. Corpurile erau comandate de general-maiori şi de colonei. Cu două excepţii: general-locotenent P.I. Batov, din fruntea corpului 9 infanterie specială şi generalul Hmelniţki, din fruntea corpului 34.
În privinţa lui Batov lucrurile sînt clare. Corpul 9 infanterie specială se pregătea pentru executarea unor misiuni speciale - debarcarea de pe vase de luptă pe litoralul României. De aceea corpul se numea special şi de aceea avea în frunte un general-locotenent. Corpul 34 infanterie nu se numea special, dar era. Corpul 34 infanterie este neobişnuit şi ca mărime, şi în ceea ce priveşte componenţa. Pe lîngă infanterişti are o divizie de vînători de munte. Secretul deosebit de strict care împresoară corpul 34 infanterie şi întreaga armată 19 dă de gîndit.
În Spărgătorul de gheaţă am scris despre transferul în secret al trupelor pe teritoriul Regiunii Odessa - atît de secret, încît însuşi comandantul Regiunii Odessa, general--colonel I.T. Cerevicenko, nu ştia că pe teritoriul regiunii sale e.şte transferată o armată întreagă. Este vorba chiar de acea armată în care intra şi corpul 34 al lui Hmelniţki.
Istoricii comunişti pot face o presupunere îndrăzneaţă: nu cumva armata 19 a generalului-locotenent I.S. Konev şi corpul 34 infanterie din componenţa acesteia au fost mutate pentru apărare? Sau poate se plănuiau contraatacuri ?
Avem îndoieli. Nu, nu era vorba de apărare, iar în proiect nu existau. Ce să caute în apărare diviziile de vînători de munte ? Munţi erau numai dincolo de graniţă -în România.
Dacă se punea la cale apărarea sau o contralovitură, cel mai puternic dintre toate corpurile de infanterie nu trebuia transferat pe direcţia românească, ci pe cea germană. Iar dacă s-a plănuit apărarea sau contraatacul, general-locotenent Hmelniţki n-ar fi apărut în aceste zone - ar fi stat în spatele frontului. Apropo, imediat ce Hitler a atacat, iar pentru Uniunea Sovietică războiul s-a transformat în „măreţ", în „pentru apărarea patriei". Încă înainte de a da piept cu inamicul, general-locotenent Hmelniţki a abandonat corpul 34 şi n-a mai apărut pe front. Era mai liniştit „la dispoziţia comandantului Frontului leningrădean” sau la conducerea activităţii de aprovizionare în adîncimea spatelui frontului.
Voroşilov şi-a încheiat cariera de comandant militar în timpul războiului de iarnă - dar cariera sa politică n-a suferit din această cauză. A fost scos din funcţia de narkom al apărării şi... ridicat. Secretul supravieţuirii este simplu. Stalin avea nevoie de lupi tineri, talentaţi, energici, impe-tuoşi, gata să muşte, aşa cum erau Jukov, Beria, Malenkov. Dar dîndu-le puterea Stalin se temea de avîntul lor, de talentul lor, de colţii lor. Stalin a instalat în jurul său bariera vechii gărzi.
Voroşilov îndeplinea rolul de scut mai bine decît toţi. Nu rîvnea locul lui Stalin, nu polemiza cu el şi îl susţinea în toate problemele.
Voroşilov era cunoscut în ţară şi în străinătate, iar Stalin (şi după el Hruşciov şi Brejnev) l-a acoperit de ordine, poleindu-l cu o glorie nemeritată. Drept mulţumire pentru supunerea slugarnică, Stalin i-a permis lui Voroşilov ceea ce nu a permis şi nu a iertat altora. La rîndul său, Voroşilov a copleşit cu daruri generoase pe proprii săi slugoii.
În 1941 se pregătea invazia în Europa. Stalin l-a ţinut pe Voroşilov pe lîngă sine: nu se aşteptau victorii de la el, dar slugoiului lui Voroşilov, Hmelniţki, i s-a permis să se distingă pe cîmpul de luptă. Voroşilov ştia unde se va hotărî soarta războiului şi l-a trimis exact acolo pe Hmelniţki: pe direcţia românească, cea mai profitabilă.
L-a trimis să lupte împotriva românilor, nu împotriva nemţilor. Curmarea aprovizionării cu petrol a Germaniei putea hotărî destinul Europei. Sarcina era fundamentală. Aşadar lui Hmelniţki nu i s-a găsit loc în primul eşalon strategic, unde se vărsa sînge şi erau victime omeneşti, ci în al doilea - care, trecînd peste cadavrele primului eşalon, ridică stindardul victorios deasupra sondelor petroliere, în acest scop Hmelniţki are cel mai puternic corp de armată. Tot în acest scop, Hmelniţki are în corpul de armată o divizie de vînători de munte.
E timpul să ne întrebăm: nu se teme Stalin să-l pună pe Hmelniţki într-o zonă de o asemenea răspundere ? Cred că nu s-a temut. Nu l-a pus să comande un front, nici o armată - şi nici nu era şef de stat-major. Hmelniţki nu va lupta singur. Stalin l-a însărcinat pe Jukov personal să cucerească România. Pentru cucerirea României au fost concentrate 15 corpuri mecanizate, de infanterie, cavalerie şi desant. Corpul de armată al lui Hmelniţki, deşi cel mai puternic, este doar unul din 15.
În primul eşalon strategic sînt adunaţi comandanţi de frunte, inclusiv Malinovski şi Krîlov. Desantul maritim este comandat de Batov, iar brigada lui Rodimţev asigură desantul aerian. O debarcare maritimă era pregătită de forţele întregii Flote a Mării Negre, în care S.M. Gorşkov comanda o brigadă de crucişătoare. Numai după aceasta în România urma să intre armata 19 a lui I.S. Konev, în care intra şi corpul lui Hmelniţki. Nu trebuia ca Hmelniţki să fie un geniu - trebuia numai să transmită diviziei sale ordinele lui Konev.
A cîştiga războiul este una, a instala steagul victoriei pe înălţimea respectivă este altceva. Hmelniţki nu trebuia să cîştige războiul. Acest lucru îl fac Jukov, Konev, Malinovski, Krîlov, Batov, Rodimţev, Gorşkov. Hmelniţki trebuia numai să strălucească pe firmamentul victoriei: „Primele trupe care au intrat în Ploieşti au fost cele aflate sub comanda generalului-locotenent Hmelniţki". Era de ajuns. Numai pentru asta a mers Hmelniţki la război. Imediat ce a dispărut posibilitatea de a se distinge, a dispărut şi Hmelniţki din linia întîi.
Comuniştii nu mai pot nega că Stalin a pregătit cucerirea Europei. Dar în replică spun că Stalin a pregătit lovitura pentru 1942.
Nu sînt de acord cu comuniştii: dacă se pregătea lovitura pentru 1942, Hmelnifki ar fi petrecut vara şi toamna lui 1941 în staţiunile Caucazului şi Crimeei, iarna ar fi schiat cu mareşalul-erou la vila de lîngă Moscova, iar serile i-ar fi citit acestuia cărţi amuzante. Numai în primăvara lui 1942 ar fi plecat să preia cel mai puternic corp de infanterie al Armatei Roşii.