Seculara inapoiere a Romaniei - partea a treia

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Seculara inapoiere a Romaniei - partea a treia

Mesaj  Admin la data de Dum Mai 19, 2013 5:27 pm

8. Romania in sistemul socialist

Ramane o tara subdezvoltata. Insa problema principala este alta: sistemul socialist incerca sa dezvolte o realitatea economica paralela cu Sistemul Mondial .
Insa pozitia de start a tarilor din sistemul socialist a fost (asa cum se justificau si comunistii) proasta. Adica sufereau de handicapuri in comparatie cu tarile dezvolate, intamplator – sau nu – capitaliste. Mai precis in care relatiile capitaliste erau mai vechi, apucasera sa se “matureze”. Rusia imperiala in ciuda enormelor sale bogatii era o tara semiperiferica cu multe zone subdezvolate de-a dreptul periferice sau nici macar atat. Polonia era o tara semiperiferica. Bulgaria si Iugoslavia periferice. Sa nu mai spunem despre Mongolia si dezvoltarea ei… Tari in general agrare (nu si Mongolia!), sau eminamente agrare…
Unica tara care se poate plange ca a decazut in cursul anilor “socialismului biruitor” este Cehia. Cehia care fusese zona industriala a imperiului Habsburg. Cehia care era un important producator de material greu. Care avea o industrie automobilistica proprie, care exporta masini unelte. Si care avea si o importanta industrie usoara, imbracaminte si incaltaminte, care exporta din plin in Apus. Cehia care era parte a centrului (ma rog nu chiar parte centrala, insa parte si mai ales veche). Cehia care inainte de razboi avea o situatie mai buna decat Austria si chiar Franta…
Zona germana, fosta Republica Democrata Germana cu tot respectul nu facea parte chiar din zonele cele mai dezvoltate ale Germaniei. Dovada si slaba “mostenire“ care parea importanta doar prin comparatie cu restul tarilor socialiste (minus RSC). Sovieticii au castigat premul cel mare din punct de vedere al politicii, Berlinul, dar prea putine zone cu tehnologie ridicata. Acestea au ramas in Vest (de exemplu Mercedes, BMW – producatori si de motoare de avion! – si viitorul VW).
Si cu aceste tari URSS a dorit sa construiasca un sistem economic paralel… care sa concureze sistemul capitalist in cadrul Sistemului Mondial. Resurse naturale existau insa mai importante sunt resursele tehnologice. Care resurse tehnologice erau la concurenti… si care curand vor avea grija sa le protejeze cu gelozie.
Si acest sistem se baza si pe o frauda morala uriasa: desi se pretindea ca fiind cel mai pur materialism pretindea supusilor sai un idealism delirant. Din idealism trebuia sa muncesti in conditii grele sau foarte grele cu recompense materiale foarte scazute. Ma rog uneori pe termen scurt a fost posibil. Insa un asa sistem are nevoie de mase de sfinti. Asa ca trebuia sa foloseasca coercitia si in aceleasi sa accepte randamente scazute. Metodele coercitive insa nu stimuleaza prea mult creatia tehnologica, dar in schimb stimuleaza atitudini birocratice.
Alt handicap major a fost “modelul sovietic” si negarea scopului sau. Modelul sovietic al industrializarii socialiste si in primul rand al pilonului hotarator industria grea (cer scuze dar am uitat formularea corect dogmatica) a fost insusit de toate tarile ca o dovada de fidelitate fata de hegemon si puritate ideologica. Insa modelul a avut la lansare un scop nedeclarat si de nedeclarat. Industrializarea stalinista a avut ca scop nu modernizarea societatii, ridicarea nivelului de trai, satisfacerea nevoilor populatiei, ci pregatirea razboiului de agresiune. Ori pentru acesta trebuia armament (pentru orice razboi). Din aceasta cauza URSS in 1941 a avut cele mai moderne tancuri – T 34 si KV.. O artilerie moderna si in numar mare. Si altele asemenea (de exemplu magnifice motoare diesel. Motoare diesel din aluminiu! Ba chiar motoare diesel de aviatie, o minune). Dar nu a realizat productie de consum si nici tractoare prea bune. Insa scopul era cam de nerecunoscut, nu ?
Ori daca in cazul URSS din anii 30 inarmarea a outrance poate mai avea un chichirez – daca ar fi cucerit intreaga Europa sau macar Germania intreaga si geografic si ca baza indutriala-tehnologica putea face rost de resursele tehnologice si orgazitionale necesare – in cazul altor tari si mai tarziu modelul sovietic a dus la acumularea de productie de otel cu scopuri economice sa zicem cam nedefinite. Fiindca de inarmare trebuia sa se ocupe hegemonul (care nici azi nu reuseste sa converteasca complexul militaro-industrial iar lozinca sa facem din tunuri pluguri ramane un deziderat pios).
Lipsit de tehnologie, de organizare, avand o economie cu pondere agrara mare, slab industrializat si indrumandu-si industrializarea dupa un model cu un scop inavuabil acest sistem nu putea concura Sistemul Mondial, iar lipsa de cooperare intre sisteme a dus la inevitabila ramenere in urma ….

Asa ca sansele de recuperare a intarzierii de dezvoltare nu erau prea bune. S-a facut mult datorita eforturilor uriase ale populatiei…

Insa as observa ca ruptura nu a fost asa de mare pe cat s-a clamat. In multe situatii s-au continuat tendinte deja existente. Sa dau 3 exemple sa zic asa “didactice” de continuitate, ba chiar de insusire frauduloasa a meritelor. De exemplu caile ferate Agnita-Botorca si Bumbesti-Livezeni, celebre santiere ale “eroismului” socialist. Este adevarat ca aceste 2 bucati de drum de fier au fost construite in anii de inceput ai socialismului. Perfect adevarat ca au fost tronsoane greu de construit. Insa ce au avut grija sa nu spuna a fost ca aceste 2 tronsoane erau legate de cai ferate aflate in constructie de prin 1939-40… si facand multa propaganda efortului final regimul socialist si-a insusit si meritele guvernelor anterioare! Sau aprobarea studiului de fezabiliatte a hidrocentralei de la Bicaz a fost data de maresalul Ion Antonescu. Si decizia de a construi o uzina aviatica la Bacau a fost luata de Carol II nu de Ceausescu (care si-a insusit-o).

Alt handicap major al sistemului socialist a fost modul in care a tratat agricultura . Sectorul agricol a fost tratat ca un sector secundar care avea rolul de a asigura mijloacele economice pentru dezvoltarea sectorului industrial si mana de lucru necesara acestuia. Dipretul ideologic pentru agricultura si taranime a facut ca agricultura sa nu poata deveni o piata care sa sustina productia industriala si dezvoltarea sociala. Ca sa zic asa sectorul agricol a fost jupuit nu tuns. Dupa un inceput care - cu toata brutalitatea lui, avea o doza de rationalitate - preferinta anormala pentru munca fizica bruta, economia dusa la absurd si dificultatile financiare de dupa 1975 au dus, in partea finala a existentei socialismului, la o supraexploatare dincolo de orice rationalitate economica.
Am zis dupa un inceput care avea o doza de rationalitate. Dezvoltarea tarii impunea dezvoltarea industriei. Procesul de industrializare cere mari efoturi finaciare si in conditiile postbelice fondurile nu puteau fi obtinute decat din agricultura – ori prin masuri economice inechitabile ori prin prelevari fortate. In acealsi timp totusi, trebuie sa observam ca la inceput in agricultura s-au alocat si un numar de mijloce moderne de lucru seceratori-legatori, combine, tractoare. Acestea corespundeau si unei dorinte ideologice de modernizarea insa cel mai important sporeau randamentul nuncii agrare si disponibilizau forta de munca in folosul celorlalte sectoare. S-au facut eforturi sustinute in vederea construiri unor sisteme de irigatie – tin minte ca prin 1972 a fost inaugurat un astfel de sistem prin zona Galatiului, care costase 6 miliarde de lei. S-au introdus noi soiuri mai productive, s-a trecut la ierbicide, a sporit cantitatea de fertizanti disponibili si altele asemenea. Insa la un moment dat a inceput o campanie tembela de economisire – de exemplu se cautau sa fie inlocuite bateriile de pe tractoare cu diverse dispozitive care de care mai … ciudate. Asa ca in loc de economie s-au inregistrat pagube. Si aceasta idee a dus la dotarea mai slaba a agriculturii. Se faceau economii insa acestea se rasfrangeau negativ si in planul industriei grele dedicate agriculturii lipsind-o de motivatia inovarii si a cresterii pietei interne. Ca exemplu in 1989 “baza” mecanizarii ramasese vechiul UTB din anii 60 (care era de fapt.. FIAT) si cu o piata de export bazata in special in tari ca Egipt, Grecia, Turcia. O politica mai putin zgarciob marginita ar fi putut moderniza si agricultura si productia de masini destinate ei si ar fi permis, poate, extinderea exportului.

Si apoi sistemele de irigatii nu au mai fost folosite la capacitatea lor.. cu alte repercursiuni. S-au facut alte economii tembele.
Si astfel in 1982 regimul comunist a luat o hotarare ce o putem califica profund reactionara si, fiindca doresc sa fiu sarcastic, chiar contrarevolutionara (dpv al doctrinei socialiste): copiii de tarani sa nu poata urma decat invatamantul agricol. Asa ceva nu a mai fost edictat in Europa de la Constantin cel Mare (si unii istorici considera ca evul mediu a fost inceput cu acest edict!!). Ca o observatie – aceasta masura aberanta, retrograda a fost aplaudata cu mare statisfactie de o proportie incredibil de mare a populatiei cultivate.


In domeniul industrial au avut loc dezvoltari notabile – desi indraznesc sa zic in continuarea tendintelor interbelice. Nu o sa repet ce ar trebui sa stie oricine.
Insa readuc aminte ca la inceputul anilor 60 au fost vehiculate idei despre “diviziunea muncii” in cadrul sistemului socialist confrom carora RPR ar fi trebuit sa se mentina strict in cadrul unei societati agrare care sa devina furnizor de materii prime si produse agricole statelor cu pretentii industriale – RDG, RPU, RSC. Si a fost si planul Valev care in plus avea “meritul “ de a desfiinta de facto Romania daca nu ca tara cel putin ca natiune. Adica s-o zic pe sleau pentru intelesul celor care nu vor sa priceapa: Romania trebuia sa devina o colonie “socialista“ in condominium si sa asigure prosperitatea altora.
Spre cinstea lor echipa lui Gheorghe Gheorgiu-Dej a refuzat acest plan care ar fi adus Romania in situatia de la 1800 si a continuat industrializarea.
Odata cu acest refuz industrializarea Romaniei s-a facut mai degraba impotriva integrarii economice a tarilor socialiste si s-a facut pe baze de independenta. Aceasta a dus in mod obligat la cooperarea economica cu tarile vestice si la modernizarea tehnologica direct de la “sursa”. Insa libertatea de miscare nu era totala, asa ca unele optiuni aveau explicatii politice. De exemplu RPR a cumparat licenta Renault pentru autoturisme poate si pentru motivul ca Renault era firma de stat (ce-i drept si Bulgaria la sfarsitul anilor 60 a montat un numar mic de masini Renault Alpine dar alegerea explica si motivul – dorea perfoormante sportive). Sau cumpararea licentei de calculatoare CII (identic, firma de stat si in plus evitarea IBM. Si poate ca licenta IBM ne-ar fi adus acuza de pactizare cu capitalismul american). La inceputul anilor 70 Romania se putea lauda si cu firme mixte – RomControl Data, Renk Resita. Oricum Romania la inceputul anilor 70 parea ca se desprinde din cadrul tarilor periferice si decoleaza spre alte orizonturi. Intr-atat incat in 1975 programul PCR are ca obiectiv egalarea PIB per capita a unor tari ca Olanda si Belgia si a nivelului lor de trai. Insa cum am spus trebuie sa alergi iute ca sa stai pe loc… si ar fi trebuit sa alergam foarte iute…In ciuda acestor neajunsuri perioada 1950-1989 a fost caracterizata printr-o crestere economica continua. Astfel, venitul national a crescut in deceniul VI de 2,7 ori, in deceniul VII de 2,2 ori, in deceniul VIII de 2,4 ori, INSA in deceniul IX numai cu 8%.
Dar a fost socul petrolier al anilor 70. Care a fost prost gestionat la noi. In general PCR vorbea despre criza mondiala (cu referire implicita la criza finala a sistemului capitalist) si ignora realitatea ca RSR era macar partial inclusa in Sistemul Mondial. A fost o politica schizofrenica si autista care incepand din 77-78 a dus la aparitia primelor semne de blocaj economic – disparitia carnii proaspete fiind cel mai neplacut lucru. Si apoi decizia din 1981 de a rambursa fortat datoria externa a dus la scaderea abrupta a consumului popular si scaderea nivelului de trai. Dupa calcule proprii, sigur cam discutabile (totusi tocmai dadusem un exemn de Statistica) la bunurile de consum de toata ziua cresterea preturilor a fost de cca 35%. Estimez grosso modo ca scaderea nivelului de trai a fost de circa 30% . Acestea au fost doar primele momente cand s-au folosit parghii economice (“reasezari” adica mariri de preturi), urmate aproape imediat de masuri administrative (stingera luiminii, ratii, scaderea temperaturii agentului termic) care dupa estimarea mea a dus la injumatatirea nivelului de trai in 1987 comparativ cu 1980. De fapt indicatorii economici generali au inceput sa scada din anul 1981.
Si trebuie amintit ca masurile administrative au un dublu tais. Asa cam in genul zicalei scump la tarate si ieftin la faina. Oprirea brusca pe zone a curentului electric a dus la oprirea foratata a unor intreprinderi si la pagube imense (nu mai stiu care intreprindere se plangea ca in momentul intreruperii curentului s-a stricat o piesa de pe un strung carusel de 4 metri. O astfel de piesa se prelucreaza in zile, poate o saptamana asa ca nu se poate opri caruselul). Alta traznaie se pare ca a fost decizia de a da apa calda doar intre anumite ore – insa furnizorii trebuiau sa incalzeasca cazanele! Si deci economia s-a transformat in paguba. Sa nu mai zic ca etica muncii – si asa nu prea ridicata – s-a prabusit complet cand prima idee era sa faci rost de ceva mancare si plecai de la serviciu. Efectele se mai resimt si azi.
In plus economiile bezmetice au dus la intreruperea importului unor semifabricate sau componente esentiale pentru asigurarea exportului – alte pagube. O alta paguba de prin 1985 genialele dispozitii au fost sa nu mai zincam stalpii de inalta tensiune ci sa-i vopsim. Beneficarii din Orientul Apropiat au spus ca prefera zincati asa ca alta paguba..
Proba cea mai evidenta a esecului regimului a fost insa parca prin 1983 cand proaspetii absolventi de facultati au fost angajati de abia prin noiembrie. Asta arata ca regimul se blocase finaciar si nu putea face fata salariilor necesare angajarilor.
Totusi ca sa fim cinstiti in unele ramuri se demarase modernizarea tehnologica. Si discutand despre situatia economica mai trebuie sa fac niste observatii mai putin ortodoxe.
Transporturile nu erau in cea mai buna forma. Este drept ca de prin 1983 nu se mai alocase un leu pentru repararea soselelor si regimul aratase o preferinta anacronica pentru canale (bune! Inainte de aparitia trenului!). Si din cauza economiei se prefera transportul pe cale ferata (mai rentabil energetic insa mai putin flexiibil si mai lent) dar ramanerea in urma a soselelor are o motivatie militar-politica. Dupa 1968 s-a decis ca in eventualitatea unei operatiuni ale “aliatilor” din Pactul de la Varsovia sa le incetinim avansul. Asa ca soselele au fost lasate special subdimensionate si uneori prezinta particularitati cel putin ciudate. De exemplu in Moldova soseaua care leaga Bacaul de Iasi si Iasiul de Ungheni este contruita conform ideii apararii. Portiunea de la Ungheni la Iasi este.. facuta sa se strice usor sub traficul greu (si tancurile chiar sun trafic greu!). Insa portiunea de la Bacau la Iasi era facuta foarte bine, pat de balast, peste el pat gros de ciment si asfalt bun si gros. Insa la Bacau este o mare unitate de tancuri, deci ideea era ca tancurile sa sjunga in fuga la Iasi… Sau ce rost are autostrada Bucureti – Pitesti? Sa mearga Nicu la Scornicesti! Buna scorniceala. Ati observat ca pe la mijlocul ei autostrada aia isi unifica aiurea sensurile de circulatie? Aici este explicatia, acea portiune a fost facuta in ideea de a fi un aeroport militar de rezerva si aceasta a motivat si constructia autostrazii. Tot aici trebuie sa amintesc ca in general nici un canal de irigatie mai de doamne ajuta nu era facut fara avizul armatei care dorea ca in caz de nevoie acel canal sa fie un obstacol antitanc.
Si deliciul este dat de faptul ca desi miltam pentru pace ne concentrasem pe productia de armament si sa o zicem pe sleau am fost printre marii profitori ai razboiului irano-irachian.
Insa in general in 1989 cand datoria externa a fost achitata aveam o industrie uzata macar moral, care nu produsese la capacitatile proiectate si pentru care ne indatorasem.

Si nu stiu de ce, la un moment dat s-a dat o foarte mare importanta potentialului trafic pe ape interne. Asa ca au fost redemarate lucrarile la canalul de la Dunare si a fost lansat proiectul (mai vechi) a portului Bucuresti. Foarte multi bani cheltuiti in speranta unor rezultate cel putin incerte. Fiindca traficul fluvial si cel pe canale, care a fost esential in dezvoltarea unor tari in secolele XVII-XIX, este foarte lent si lipsit de flexibilitate. Ori banii ar fi fost mai bine alocati in sistemul rutier.
Printre alte "minuni" ale gandirii economice socialiste (sau ceausiste) se numara pastrarea in serviciu a unor utilaje depasite moral, de multe ori cu norma de functioanre depasita si pastrate in functiune doar cu multa munca si imaginatie din partea celor insarcinati cu intretinerea. De exmplu in 1979-80 era o intreprindere, Matase Populara. Care utiliza cu "succes" aceleasi masini de la inaugurare - 1927!! Randamentul era minim si profitul doar de 2 milioane lei anual (la cateva sute de angajati)... Sau in aceiasi sectie se invecinau strunguri de prin anii 60 cu strungurui semiautomate si uneori strunguri automate - cu rezultatul inevitabil al sabotarii strungurilor automate. Zic inevitabil fiindca nu poti pretinde aceeasi productivitate de la un strung simplu ca de la unul automat... insa unii pretindeau!
O gandire bizara domina si productia bunurilor de consum. Regula de fier era ca produsul cerut pe piata... era scos din productia dominata de aceleasi produse neatragatoare care aveau viata luunga (chiar prea lunga). Si sa ne intelegem - ca sa produci o sacoasa urata sau una frumoasa diferenta tehnologica este inexistenta iar cea de pret poate fi egala cu zero. Este drept ca era obiceiul ca previzunile sa includa stocuri prea mari, care trebuiau terminate si uneori astea determinau productia sortimentelor .
Si modernizarile de stil se faceau foarte greu si foarte tarziu. De exmplu Dacia 1300 a aspteptat 10 ani sa se faca mici modificari exterioare si cand in final s-au hotarat sa faca Dacia 1310 moda celor 4 faruri era deja pe duca... Sau modernizarea motoretei Mobra... cand Hoinarul a intrat in fabricatie era nitel prea tarziu.
Mai exista si ideea absurda a separarii produselor pentru export de produsele pentru piata interna. De exmplu celebrul pe vremuri Eurocord Stereo a fost produs ani de zile doar pentru export. Il vazusem in reclame din l'Humanite Dimanche impreuna cu radioul desteptator Europhon - erau produse atragatoare, in linia stilistica a acelor ani, cu performante accepatbile si preturi extrem de avantajoase... Si am avut apoi marea surpriza sa le vad expuse la standul Electronica de la TIBCO 1975.
Insa oferta interna se baza pe Maestro Stereo si Atlantic... Cand in sfarsit Eurocord si Europhon au ajuns si pe piata interna erau deja depasite moral... Si trebuie sa mai spun ca modificarile stilistice au fost foarte intarziate. Consider ca normal ar fi fost sa fie introduse si pe piata interna prin renuntarea la aparatele depasite.. obtinandu-se astfel si o capacitate de export mai mare – in caz de cerere sistemul adminstrativ putea impune o restrangere momentana a ofertei interne si favorizarea celei externe .
In zona produselor electronice se pare ca si decizia politica a cabinetului 2 a avut influente nefaste. Prin 1979-80 a fost organizata o expozitie in care erau prezentate si prototipuri ale unor gageturi de larg consum... insa Elena Ceasusescu a fost auzita decretand ca sunt prostii si nu au mai intrat niciodata in productie. Tin sa va amintesc ca prin 1977 - 78 televizorul "portabil" Sport avea de multe ori jocuri incorporate.. dar jocurile au disparut curand conform regulii de fier... Si fabricarea casetofoanelor si a combinelor a fost mult intarziata, se pare ca din motive de cabinetul 2.
In afara cabinetului 2 trebuie sa mai adaug ca piedici apareau si din cauza concurentei neloiale. Fiindca si in socialism exiista concurenta - nu pe piata ci pe pile si denunturi. Astfel la inceputul anilor 70 s-a hotarat sa fie fabricat in tara un echivalent al calculatoarelor PDP 11/34. Pentru fabricarea lor erau necesare eforturile conjugate ale Institutului de Proiectari pentu Tenica de Calcul si ale Fabricii de Calculatoare Electronice. Insa la FCE a existat posibiliatea cumpararii de componente vestice si asa s-a realizat in mare viteza unitatea centrala a primului Coral... si mandria lor ca au facut calculatorul in timp ce Institutul inca nu avea ce arata in afara unor planse.. Dar, Coralul avea UC ul si atat - nu avea cuploarele necesare pentru unitatile de discuri, de banda magnetica, imprimanta, consola.. In final ambele calculatioare au fost gata in acelasi timp - Coralul (cu tot cu cuploare) si Independent 100 (in onoarea a 100 de ani de la proclamarea indpendentei). Fabrica insa a fortat punera in fabricatie a produsului ei, bazat pe import masiv de piese din Vest – ‘’indicatiile pretioase" cereau integrarea in tara si importuri de completare din CAER . .. Si FCE argumenta peste tot - nu oficial, nu in adrese scrise - ca Independentul ar fi mai putin fiabil. Insa la un moment dat CAER-ul a spus ca Independentul sa fie considerat calculatorul tip si au fost comandate un numar relativ important de calculatoare. Asa ca I 100 a intrat in fabricatie. Insa FCE avea 2 linii de fabricatie - una pentru Coral si alta pentru Independent! Ori mai ales in conditiile pietei romanesti si a posibiliatilor reduse de export existenta a doua linii de fabricatie cu tehnologii diferite insemna paguba curata. Iar despre presupusa fiabiliate sporita a Coralului va spun ca unul ce a lucrat si pe Coral si pe Independent ca problemele erau aceleasi - unitatile de banda si imprimanta!!Imprimanta fiind RCD cu un car de 64 caractere si uneori taste sarite de la consola. Deci nu din cauza calculatorului... Mari probleme cu fiabiliatea le-a avut I 106 dar din cauza conectorilor - pe motive de economie, facuti din material mai slab si auriti cu parcimonie, nu rezistau decat la maxim 2 introduceri...
Sau mai existau si alte interese. De exemplu la un moment dat se luase hotararea sa se construiasca un calculator de generatia IV, proiectul Felix 8000. Din varii motive proiectul a fost finalizat cu mare intarziere si la parametrii mai scazuti. Insa intrarea in fabricatie a fost blocata fiindca FCE - si nu numai - spera la un import de licenta, asa ca specificatiile de fabricatie nu au fost facute decat in urma injonctiunii energice a "forurilor superioare". Sa nu va inchipuiti cumva ca se dorea o licenta straina din motive de superioritate tehnologica sau din deschidere catre Vest! Motivele erau mai lucrative . Cand a fost luata licenta de IRIS 50 (la noi Felix 256) au fost trimisi la specializare in Franta un numar de cca 50-60 de persoane. Si au fost aduse in tara cel putin 5 masini (2 Fiat 850, 1 Fiat 1500 si restul nu mai stiu) plus cam omu si casetofonu' sau magnetofonu'. Acestea erau de fapt principalele motive... Ce este drept doi sau trei se impotriveau proiectului din motive strict profesionale (si aveau drepatate).
Tot in acest domeniu s-a inregistrat o ramanere in urma din cauza stoparii investitiilor. Pesemne ca "forurile suprioare" nu puteau pricepe ca industria tehnicii de calcul era ceva mai dinamica decat productia cimentului. Asa ca in prin 1985-88 bulgarii tindeau sa ne depaseasca. Oricum nu stiu din ce cauze unitatea de disc magnetic nu a intrat nciodata in productie - pot sa va spun ca a trecut probele de test oficiale si "proba" mea neoficiala. Proba mea - am alcatuit doua cutii de programe care stiam ca utilizeaza masiv discul si le-am rulat. Pe unitatea facuta in tara tineam zona Symbiont, asa ca discul a fost zgaltanat 2 ore lungi si de 2 ori au fost momente de "suspans" de pana la 10 minute cand... sa nu devin obscen, tebuie sa fi vazut cu ochii tai cum se faceau capetele la DIMAS uri. Unitatea a rezistat si discul nu a fost zgariat . Va garantez ca nici un program de test nu era atat de rau ca o partitie Symbiont suprafolosita .
Presupun ca astfel de situatii se repetau in fiecare ramura... eu am scris despre ce am vazut.
Si in plus, peste toate trona o idee falsa despre planificare. Planificare socialista era mai mult tema de propaganda decat practica chibzuita. Ea se baza pe trimestre si pe impartirea aritmetica tinad cont prea putin de sa zicem calendar sau realitate. Si aberatia pseudoplanificarii ducea la situatii stranii. In anii 80 citeam de plangeri ale santierului naval Galati care nu putea arma niste nave din lipsa cablurilor electrice. Insa cand se ia decizia construirii unei nave proictul este deja facut, se stiu cantitatile si sortimentele. In domeniul acesta planificarea este la ea acasa poate si dinainte de nasterea lui Nelson, da nu era si in RSR! “Normalul” in epoca era cum am zis trimestrul de plan. Adica produsele trebuiau livrate in cadrul unui trimestru. Daca erau livrate in ultima luna se zicea ca s-a realizat planul. Insa in practica acest obicei ducea la gatuirea productiei celor care primeau subsambluri si lucrul in “hopuri”. De exemplu la Electronica din Baicului alternau perioade “calme” in care barbatii faceau campionate de table si femeile crosetau cu perioade in care lucrau si 12 ore pe zi plus duminicile. Iar aceasta facea ca intreprinderile sa-si faca stocuri diverse, Care stocuri creau neplaceri contabile si slaba eficienta economica. S-a incercat sa se remedieze situatia prin introducerea legii contractelor economice si crearea unui surogat de Curte de Conturi, insa rezultatele nu au fost multumitoare fiindca lipseau planificatorii adevarati (adica cei in stare sa planifice si pe zile, caci nu este normal sa primesti livrarea sa zicem in 1 Mai). Si situatia de mai sus mai avea un corolar daunator economic. Se faceau stocuri “gospodareste” sa fie. Ori asta insemna si stocuri prea mari la SDV uri si tiparele industriei de confectii . Si de aici decurgea reticenta in fata inoirii gamei de fabricatie – fiindca s-ar fi pus problema raspunderii pentru piesele din stoc nefolosite (de exemplu in industria usoara se comandau prea multe tipare. Se schimba moda, dar fabricantul care mai avea tipare pentru inca 7 ani bloca schimbarea sortimentelor. Imi este frica ca de multe ori pretexta invocand false motive ideologice). Insa exemplul meu favorit cand vorbesc despre pretentia mincinoasa a planificarii este cel al locurilor de parcare. Insuficiente deja din anii 80. In 1980 uzinele Dacia, Oltcit, ARO produceau din plin. Se construia linia de asamblare pentru Lastun. In mod normal, in orice societate cu bun simt, s-ar fi planificat si extinderea posibilitatilor de parcare. La noi, nu!! Deci aveam planificare sau doar ne prefaceam ca planificam?
Serviciile au fost slab dezvoltate. Unicul domeniu care s-a bucurat de atentie a fost turismul a carui baza materiala s-a extins foarte mult in anii incepand din anii 60 (practic Mamaia de azi este cea construita dupa anii 60. In anii 50 era o statiune si jumatate statiune pe litoral, Vasile Roaita fost Carmen Silva azi Eforie Sud si jumatatea era Eforie.. Si la Felix nu erau decat cladirile vechi zise “vile”.)
Insa restul serviciilor… oferta era extrem de redusa. Si suplinita de cele mai multe ori prin munca la negru, fie ca era vorba de mediatii, zugravit, lucrari la insatlatii sanitare. Si aproape intotdeauna foarte scumpe in raport cu venitul normal. Poate subdezvolatrea serviciilor se datora si unei idei gresite ca munca inseamna doar industrie si unei pareri dogamtice asupra sistemului tertiar. Insa trebuie sa observam ca nedezvoltarea serviciilor a corespuns si cu o crestere a birocratiei pe baza principiului “trei cu mapa doi cu sapa”. Nu-l uitati, o sa mai dam peste el!!
In domeniul comertului as zice ca problema principala era goana dupa supraprofit. Putine unitati inseamna profit mare pe metru patrat. Din aceasta cauza erau subdezvolate. De exemplu in zona unde locuiesc au aparut inca 10 farmacii!! Si nici una nu pare a fi in faliment. Deci profitul celei vechi era extrem de mare. Goana dupa supraprofit a dus la o slaba dezvolatre a serviciilor si a dus la o "imbatranire" a ofertei de produse de larg consum.. Cel putin in domniul confectiilor si incaltamintei soldurile au disparut de prin anii 70 si aceleasi produse care nu se vandusera in urma cu 7 ani erau prezente in mod aberant in raioane, printre alte motive fiind ca se renuntase la soldarea marfurilor invechite... Si de prin anul 1982 vanzarea in rate s-a limitat doar la apartamente, autoturisme (de productie interna) si motorete... ce a dus la o ingreunare a desfacerii .
Si toate acestea au dus la

Dezastru in economia Romaniei socialiste


Incepand cu anul 1985 se manifesta stagnarea economica, scaderea eficientei economice exprimata in reducerea cresterii venitului national. Intrucat nu ma pricep redau mai jos in extenso un material preluat din Jurnalul National 1 iunie 2009 si parerile sunt ale fostului guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, Florea Dumitrescu:

« Creditele curente pentru productie si circulatie s-au diminuat ca pondere de la 77,7% la 44,7%. Atrage atentia cresterea creditelor restante de la 12,7 miliarde de lei la 205,3 miliarde de lei, cu o pondere in total de 36,3% in anul 1989 fata de 3,3% in 1985.

Totodata, creditele pentru acoperirea pierderilor intreprinderilor erau de 107 miliarde de lei sau 19% din totalul creditelor. Modificarile in structura creditelor pe termen scurt exprima deficientele si dificultatile din intreprinderi, fenomenele de criza economica si financiara. Astfel de fenomene se reflectau si in blocajul financiar prin cresterea datoriilor restante fata de furnizorii de marfuri si servicii, formandu-se un blocaj in lant in intreaga economie care atinsese la finele anului 1987 si 1988 peste 100 de miliarde de lei.

La majoritatea intreprinderilor, aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibil, subansambluri, se facea, cu mari intreruperi si intarzieri, provocand mari pagube, stocuri supranormative de materiale dezasortate, produse neterminate etc. Mari stocuri de materiale si produse rezultau ca supranormative, intrucat normativele de stocuri si in consecinta si normativele financiare calculate pe baza normativelor de stoc erau arbitrare fara o justificare si fundamentare temeinica economic.
Prin Decretul nr. 250 de la 12 iulie 1980 s-au stabilit o serie de asa-zise normative sintetice economico-financiare, intre care si normative maxime de stoc, calculate la volumul productiei marfa reprezentand: necesarul pe numai 20 de zile pentru materii prime si materiale, 10 zile pentru productia neterminata, cinci zile pentru produsele finite destinate consumului intern si 10 zile pentru cele destinate exportului.

Pe aceasta baza, la toate intreprinderile s-au stabilit normative de 5-10-20-30 de zile, in timp ce conditiile de aprovizionare tehnico-materiala, procesele de productie durau - dupa tehnologiile stabilite - de doua-trei ori mai mult, iar la unele produse cu ciclu de productie lung, de opt-zece ori si chiar mult mai mult.

De exemplu, la Combinatul de utilaj greu Cluj-Napoca din industria constructoare de masini, normativul pentru productia neterminata era de 21,6 zile, iar, conform metodologiei si tehnologiei de fabricatie, ciclul de productie la turbine reprezenta 720 de zile, la utilaj metalurgic 240 de zile, la cazane de apa 195 de zile, la parti specifice de centrale termice 150 de zile, existand sute de astfel de exemple, indeosebi in industria constructoare de masini, industria navala, aeronautica, energetica etc.

Crearea de stocuri supranormative de materiale si productie neterminata era determinata si de faptul ca unele materiale si subansambluri care nu se fabricau in tara erau reduse si chiar excluse de la import, ca sa se faca economie de valuta, "indicandu-se" sa fie asimilate in tara. Asimilarea in tara dura foarte mult, iar uneori era imposibila si pentru o economie de cateva mii de dolari - la nivelul unei intreprinderi - era afectata o productie de sute de mii sau de milioane de lei. In realitate s-au inregistrat mari ramaneri in urma in dezvoltarea unor ramuri, in evolutia tehnologiilor, in asimilarea unor produse noi.

A fost afectata calitatea produselor, cu efecte asupra satisfacerii nevoilor pietei interne si exportului. Ne vom referi la un singur sector - productia de nave - in care, pentru dezvoltarea si dotarea santierelor, s-au investit mari fonduri. Din cauza neasigurarii din import a unor aparate de bord sau a altor subansambluri, nu se puteau termina la timp navele, nu se onorau livrarile conform conditiilor contractuale, zeci si sute de nave stand imobilizate ani la rand in santierele navale, in timp ce pentru nevoile de transport privind exportul sau importul romanesc se plateau anual zeci si sute de milioane de dolari altor societati de transport straine. Situatii similare se intalneau si in alte sectoare de productie »

Si as mai aduga ca uneori se inregistrau situatii rizibile. De exemplu in 1982 au fost casate niste blocuri motor pentru Lada 1200. Ori se stie ca un bloc motor se schimba faoarte rar – insa normativul prevedea casarea dupa un termen scurt !

In mod inevitabil criza economica a dus la prabusirea sistemmului socialist exact conform postulatului celui mai dogmatic marxism – relatiile de productie care devin frana in calea fortelor de productie sunt inlocuite prin… revolutie ! Oricat de caragios ar parea…

avatar
Admin
Admin

Mesaje : 73
Data de inscriere : 12/03/2010
Varsta : 65
Localizare : Bucuresti

http://vremea.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum