Războiul care n-a mai fost

Există destule indicii că termenul de începere al operaţiunii sovietice „Furtuna" era 6 iulie 1941. Memoriile mareşalilor sovietici, ale generalilor şi amiralilor, documentele de arhivă, analiza matematică a informaţiilor privind mişcarea miilor de eşaloane, toate indică data de 10 iulie ca dată de concentrare deplină a celui de Al doilea eşalon strategic al Armatei Roşii la graniţa vestică, însă teoria militară sovietică prevedea atacul nu după concentrarea completă, ci înaintea ei. În acest caz, o parte a trupelor din Al doilea eşalon strategic puteau fi deja debarcate pe teritoriul inamicului, urmînd ca abia după aceea să intre în luptă. Lui Jukov şi lui Stalin le plăcea să dea loviturile prin surprindere duminica dimineaţa. 6 iulie 1941 este ultima duminică înainte de concentrarea completă a trupelor sovietice.
Generalul de armată S.P. Ivanov indică direct această dată: .....trupele germane au reuşit să ne depăşească cu două săptămîni".
Să ne imaginăm că Hitler ar fi amînat ziua declanşării operaţiunii „Barbarossa" cu 3-4 săptămîni... E suficient să deschidem regulamentele militare sovietice de dinainte de război, manualele din şcolile militare, ziarele Krasnaia zvezda şi Pravda.
Mai întîi se fac pregătiri intense, la fel cum au făcut trupele germane. Pe data de 6 iulie 1941, la ora 3 şi 40 de minute ora Moscovei, zeci de mii de arme sovietice sparg liniştea, vestind lumii începerea măreţei campanii eliberatoare a Armatei Roşii. Artileria Armatei Roşii depăşeşte în calitate şi cantitate artileria restului lumii. La graniţa sovietică au fost concentrate rezerve gigantice de muniţie. Bubuitul tunurilor sovietice se întinde pe mii de kilometri, de la Marea Neagră la Baltica. Prima salvă coincide cu momentul în care mii de avioane sovietice trec frontiera. Aerodromurile germane sunt amplasate nefericit, chiar la graniţă, aviatorii germani n-au timp să-şi ridice avioanele de la sol. Acestea stau aripă lîngă aripă, iar focul exploziilor se răspîndeşte de la un avion la altul, ca focul într-o cutie de chibrituri.
Deasupra aerodromurilor se înalţă trîmbe de fum. Ele sunt repere pentru avioanele sovietice, care vin val după val. Puţine avioane germane reuşesc să se înalţe. Piloţilor germani li se interzice categoric să deschidă focul asupra avioanelor sovietice, unii însă, în ciuda ordinului comandamentului, intră în luptă. Distrug avioane sovietice, dar rămînînd fără proiectile, se izbesc într-un ultim atac sinucigaş în avioanele inamice. Pierderile sovietice sunt mari, dar avantajele surprinderii sunt colosale.
Artileria îşi înteţeşte atacul. Se dă. alarma pentru batalioane şi regimente. Se dă votcă, în pădurile de frontieră răsună: „ura!" Trupelor li se citeşte ordinul de luptă al Comandantului Suprem, tovarăşul Stalin: „Ceasul răsplăţii a sosit! Spionajul sovietic a descoperit perfidia lui Hitler şi a venit vremea să ne răfuim cu el pentru toate crimele şi fărădelegile sale! Lumea se uită spre noi şi aşteaptă eliberarea!" Răsună iar: „ura!" Prin păduri, pe şosele, pe cîmpii pornesc tancurile, înnegrind orizontul cu nori de praf. „Nu te scumpi la obuze", zic printre dinţi tanchiştii plini de unsoare către artileriştii aproape surzi. Bubuitul artileriei creşte pînă ce atinge nivelul critic, apoi scade iar. Scrîşnitul şenilelor umple văile. Deasupra trec în zbor valuri de avioane. Din spate trage artileria, într-un un cor infernal. Trupele sovietice n-au parte de lupte grele. Podurile de frontieră din Brest sunt cucerite de diversioniştii colonelului Starinov. Diversionisţii sovietici se miră: podurile germane nu erau minate. Cum îţi poţi explica o asemenea neglijenţă? Inamicul suferă o catastrofă după alta. Nimicirea aviaţiei face trupele vulnerabile pe calea aerului şi, neavînd tranşee în zonele de graniţă, sunt nevoite să se retragă. Retragerea înseamnă pierderea unei cantităţi uriaşe de rezerve, aflate pe graniţă. Retragerea înseamnă pierderea controlului de către comandament.
Principalele evenimente ale războiului nu se petrec în Polonia sau Germania, în prima oră de război, corpul 4 aviaţie, în colaborare cu aviaţia armatei 9 şi Flota Mării Negre, loveşte exploatările petroliere de la Ploieşti, prefăcîndu-le într-o mare de foc. Bombele cad asupra Ploieştiului zi şi noapte. Flăcările de la sondele petroliere se văd de la zeci de kilometri. În munţi, la nord de Ploieşti este lansat corpul 3 desant aerian, care, acţionînd în mici grupe, distruge tot ce are legătură cu exploatarea, transportul şi prelucrarea petrolului.
În portul Constanţa şi mai la sud este desantat corpul 9 special de infanterie al general-locotenentului Batov. Obiectivul său: conductele de petrol, depozitele, uzinele de prelucrare. Asupra teritoriului României a năvălit cea mai puternică dintre armatele lumii: armata 9 sovietică.Pe celelalte fronturi situaţia evoluează la fel. În august 1941, Al doilea eşalon strategic încheie operaţiunea Vistula-Oder, cucerind poduri şi baze de acţiune dincolo de Oder. De aici se lansează un atac în adîncime.
Trupele traversează Oder-ul într-un şir neîntrerupt: artilerie, tancuri, infanterie. Din faţă vin coloane nesfîrşite de prizonieri. Sunt „asupritorii" poporului: comercianţi burghezi, doctori burghezi, arhitecţi, fermieri, bancheri. Au de lucru cekiştii! Milioane de prizonieri vor fi trimişi departe în răsărit şi în nord, dîndu-li-se posibilitatea să-şi răscumpere vina faţă de poporul german. Spre vest trec mereu coloane. Comisarii iau cîţiva oameni şi-i duc la Auschwitz. Le arată: priviţi, tovarăşi, şi povestiţi! Apoi maşinile sectiei politice ajung din urmă coloana.
- Ei, frăţioare, cum e la Auschwitz?
- Mm, nimic interesant, strînge din umeri un soldat în veston negru. Totu-i ca la noi. Clima îi mai bună la ei.
Batalionul bea votcă înainte de a intra în luptă. Veşti bune: s-a dat permisiunea să fie luate trofee, să se jefuiască. Comisarul strigă răguşit, citîndu-1 pe Ilia Ehrenburg: să frîngem mîndria arogantului popor german! Rîd vestoanele negre: cum să le frîngem mîndria? Prin violare individuală?
Nu, nu e literatură fantastică. Nu, toate acestea au avut Joc! Este drept, nu în '41, ci în '45. S-a dat atunci permisiunea să se jefuiască, numind acest lucru „a lua trofee". S-a ordonat „să se frîngă mîndria germană". Şi milioane de oameni au căzut în mîna poliţiei secrete sovietice. S-au format coloane nesfîrşite spre est şi nord. Mulţi nu s-au mai întors. Puţini îşi mai amintesc că lozinca „a elibera Europa şi întreaga lume" a răsunat pentru prima dată în 1938, nu în 1945. Terminînd Marea epurare, Stalin a rescris istoria comunismului şi a pus în faţa comuniştilor noile scopuri. Este vorba de Istoria VKP(b). Curs prescurtat. Aceasta a devenit cartea fundamentală a comuniştilor sovietici şi a tuturor comuniştilor din lume. În ultimul capitol se spune că Uniunea Sovietică este încercuită de capitalism. Stalin trasează un ţel măreţ: să înlocuiască încercuirea capitalistă cu cea socialistă. Lupta cu încercuirea capitalistă trebuie să continue pînă cînd şi ultima ţară din lume va deveni o „republică" în componenţa URSS. Principala temă a lecţiilor politice din Armata Roşie era: „URSS în încercuirea capitalistă". Numai pentru a cita articolele din Pravda pe această temă nu ne-ar ajunge mai multe volume. Comunista poloneză Wanda Wasilewska şi comunistul american Theodore Dreiser anunţau în paginile Pravdei că nu a mai rămas mult pînă cînd călăii burghezi vor bea „sîngele muncitoresc, n-a mai rămas mult ca proletariatul să geamă sub cătuşe".
Comuniştii sovietici şi-au proclamat deschis scopul: să elibereze întreaga lume, în primul rînd Europa. Aceste planuri au fost puse în aplicare. Cît timp Germania a luptat în Occident, Uniunea Sovietică a alipit cinci noi „republici", şi plănuia o rapidă sporire a numărului lor. Nu erau vorbe goale. Forţe gigantice au fost concentrate pentru o lovitură prin surprindere asupra Germaniei şi României. Or, şi singură, lovitura asupra României ar fi fost fatală pentru Germania...