22 iulie 1941 : nici fascisti nici agresori!!! TRECETI PRUTUL !!!

Mama isi aducea aminte in fiecare an ca pe 22 iunie a inceput razboiul. Nu am intrebat niciodata precis ce sentimete a avut. Oricum puternice daca si dupa 50 de ani tinea minte ziua…


Si am facut prostia de neiertat sa nu intreb cand mai aveam pe cine intreba…

Din putinul care il stiu.

Familia mamei a fost trezita din somn, batea careva la usa. Unu’ care predase radioul da „uitase” galena acasa. A anuntat ca incepe razboiul. Nu cred ca au fost prea tristi cu deporati in famile si mama scapata ca prin urechile acului.Ah, da. Stateau in Chisnau.

Tata- Emil –  fusese mobilizat. Nu stiu pe unde era divizonul (ai mei au fost artileristi. Si la artilerie batalionul se cheama divizion). Alarma in miezul noptii. Agitatia normala, atelarea cailor, incarcarea antetrenurilor si atentie! Si colonelul (presupun lt colonel) anunta: baieti mergem la razboi contra rusilor!! Se pare ca taica-miu a dat un ura de s-au speriat si cai… (era de langa Cernauti. Parintii sai ramasesera dincolo). Si au strigat ura sa-si sparga plamanii cam toti basarabenii si bucovinenii. Au iesit din unitate si au plecat in trap intins. Incepea sa se intrevada lumina zilei, pasarile incepeau sa cante, numai tacanitul ritmic al copitelor, dimineata placuta de vara… si deodata un zgomot de furtuna!

In razmont, mai sa ia varfurile plopilor multe – poate peste 100 si mai bine – de avioane nemtesti indreptandu-se spre Nord!! Mergeau la Cernauti unde au distrus la sol circa 200 de avioane sovietice.

Idem unchii mei Mircea si Ioan si dl Guriteanu – tot artileristi – da’ fara avioane. Ce este ciudat toti isi amineau plecarea… la fel. Sfarsit de noapte, trapul intins, lumina ce se iveste, pasarile… o atmosfera zau asa idilica.

Unchiu Traian era infanterist. Sublocotenent. Avea in subordine si niste basarabeni. Unul dintre ei a inceput sa urle ca lupu’ tragand degetul mare pe gat… a murit din primul asalt dar lichidand cuibul de mitraliera.



Cara Ion era comandant de escadrila. Primisera ordin sa stea langa avioane… si nu erau chiar fericiti. Si vine ordin sa deschida plicul… si apoi debandada organizata a oricarei alarme „pe bune’. La 4 dimineata avioanele (PZL 24) fusesera verificate, alimentate si stateau gata de decolare cu pilotii la mansa. Ma rog nu a fost atunci nevoie de ei, caiamcu’ l-a luat nu’sh ce grup dotat cu Heinkel 112…



In Bucuresti (si alte localitati) la prima ora s-a anuntat la radio. Si s-a citit si “Ordon treceti Prutul!” Apoi au fost pus la radio o inregistrare cu clopotul soborului din Chisnau si multi, inclusiv vitoarea doamna Cara, au crezut ca trupele deja eliberasera Chisanul,  (a fost mai tarziu. Armata sovietica se retragea pe bdul Alexandru – cel Bun sub stapanire romenasca, Victoriosul sub cea ruseasca, simplu si echivoc Alexandru sub sovietici – si a fost atacata de Stuka. Mama era chiar in catedrala si slujba s-a tinut acompaniata de urletele Stiucilor in picaj, exploziile bombelor care zguduiau catedrala si din cand in cand se auzeau si nechezatul cailor muribunzi si urletele ranitilor…cand a iesit a fost un moment de acalmie a atacului aerian si ajuns acasa prin carnagiu…).



Ma rog armata a trecut Prutul ceva mai tarziu, dupa 2 saptamani. Si nu mai stiu ce regiment a trecut Prutul ca la balamuc – in picioare in barci! si cantand “Noi suntem romani!!”, iar ofiterii urlau degeaba adapostiti!  Dar erau mandri de regimentul lor).



Cum s-a terminat stim.

Insa dna Mariusea mi-a spus – daca razboiul incepea cu 2 saptamani inainte fetita mea mai traia…