Si mai era si o flotila sovietica pe Dunare ....

Printre multele sisteme defensive ale Uniunii Sovietice s-a aflat şi Flotila militară de pe Nipru. Fluviul Nipru închide calea agresorilor dinspre Apus în adîncimea teritoriului sovietic. Toate podurile de pe Nipru au fost minate înainte de 1939- Puteau fi aruncate în aer astfel ca să nu poată fi lesne reconstruite, în toate campaniile precedente armata germană nu a avut de forţat un asemenea obstacol fluvial cum este Niprul. Puhoiul tancurilor germane putea fi stopat în cel mai rău caz pe cursul mijlociu şi inferior al Niprului, prin apăsarea cîtorva butoane. Ca să nu aibă loc o forţare a rîului şi ca să nu se construiască treceri provizorii peste rîu a fost înfiinţată Flotila militară de pe Nipru, care la începutul celui de-al doilea război mondial număra 120 vase şi caţere de război, inclusiv opt monitoare puternice, fiecare cu un tonaj de două mii de tone, cu blindaj de peste 100 mm şi tunuri de 152 mm calibru, în afară de acestea, Flotila Niprului avea o aviaţie proprie, baterii de coastă şi antiaeriene.

Flotila de pe Nipru putea să fie folosită numai pe teritoriul Uniunii Sovietice şi numai în caz de război defensiv. Se înţelege că o astfel de flotilă nu-i mai era lui Stalin de nici un folos.
În loc de o flotilă defensivă, Stalin înfiinţează două flotile noi: a Dunării şi a Pinskului. Erau acestea defensive? Să vedem.
În vara lui 1940, printr-o ticăloasă campanie „eliberatoare", Stalin a rupt din România Bucovina şi Basarabia. Chiar la gura Dunării, malul estic al rîului, pe o porţiune de cîteva zeci de kilometri, a trecut la Uniunea Sovietică. Imediat a fost mutată aici Flotila Dunării, formată în prealabil. N-a fost uşor să fie strămutate vasele de pe Nipru: vasele mici au fost transportate pe calea ferată, iar cele mari au fost aduse cu măsuri speciale de siguranţă, pe timp favorabil, prin Marea Neagră.
Flotila de război de pe Dunăre includea în jur de şaptezeci de vase şi caţere fluviale, subunităţi de aviaţie militară, artilerie antiaeriană şi de coastă. Condiţiile de bazare erau îngrozitoare. Malul sovietic în Delta Dunării este gol şi deschis. Vasele se aflau la locurile de acostare, iar trupele româneşti erau alături, uneori la trei sute de metri de vasele sovietice.
În cazul unui război defensiv, întreaga Flotilă de pe Dunăre ar fi căzut în capcană din prima clipă. Nu avea unde să se retragă din Delta Dunării, în spate era Marea Neagră. Nu aveai unde să manevrezi flotila, în cazul unui atac, inamicul putea pur şi simplu să mitralieze navele sovietice, fără să le dea posibilitatea să ridice ancorele şi să acosteze, într-un război defensiv, Flotila de război de pe Dunăre nu numai că nu putea, datorită bazării, să facă faţă defensivei, dar această defensivă nici nu putea avea loc; Delta Dunării are sute de lacuri, mlaştini inaccesibile şi stuf pe sute de kilometri pătraţi. Inamicul nu putea ataca Uniunea Sovietică prin Delta Dunării!
Flotila de pe Dunăre avea doar o singură variantă de acţiune: în cursul unui atac general al trupelor Armatei Roşii să ia parte la lupte în sus, pe cursul fluviului. Dacă în delta fluviului sunt adunate şaptezeci de nave fluviale, acestea h-au unde să meargă decît în amonte. Altă direcţie nu există. Dar a merge în sus pe fluviu înseamnă a acţiona în teritoriul României, al Bulgariei, Iugoslaviei, Ungariei, Cehoslovaciei, Austriei şi Germaniei.
Într-un război defensiv Flotila Dunării nu este necesară nimănui şi este sortită nimicirii pe poziţii deschise în faţa inamicului, însă, într-un război ofensiv, Flotila Dunării ar fi constituit un pericol de moarte pentru Germania. Ar fi fost de ajuns să înainteze 130 km în susul fluviului şi podul strategic de la Cernavodă să se afle în raza tunurilor ei. Aceasta ar fi însemnat că ar fi fost întrerupt transportul petrolului din Ploieşti în portul Constanţa, încă două sute de kilometri în amonte şi întreaga maşină de război germană s-ar fi poticnit, pentru că tancurile nemţeşti, avioanele, vasele de război n-ar mai fi avut combustibil.
Este curioasă reacţia comandamentului Flotilei de război de pe Dunăre la începutul războiului sovieto-german. Pentru comandanţii sovietici cuvîntul „război" nu însemna apărare ci atac. Primind comunicatul cu privire la începerea războiului, comandanţii sovietici fac ultimele pregătiri de desfăşurare a operaţiunii de deşănţare. Activităţile comandanţilor flotilei, precum şi a comandamentului corpului de armată 14 infanterie, care îşi concentrase diviziile în raionul Deltei Dunării şi a comandamentului detaşamentului 79 grăniceri NKVD au fost planificate din timp şi elaborate cu grijă. La 25 iunie 1941, navele de război ale Flotilei Dunării, sub acoperirea bateriilor de coastă şi a artileriei corpului de infanterie precum şi a diviziilor care intrau-în componenţa acestuia, debarcă subunităţi diversioniste şi de spionaj ale NKVD pe malul românesc. Are loc apoi debarcarea regimentelor diviziei 51 infanterie din corpul de armată 14 infanterie. Desantiştii sovietici acţionează ferm, rapid şi cu îndrăzneală. Operaţiunea complexă, cu participarea navelor fluviale, a aviaţiei, a artileriei, a unităţilor Armatei Roşii şi NKVD, a fost elaborată cu maximă precizie. Totul a fost pregătit, verificat de mai multe ori, aprobat, în dimineaţa de 26 iunie 1941, steagul roşu a fost ridicat deasupra catedralei din centrul oraşului Chilia, în mîinile trupelor sovietice se afla un puternic cap de pod pe teritoriul românesc, cu o întindere de 70 km. Flotila Dunării se pregăteşte pentru acţiuni ofensive în susul fluviului. Nu trebuie să parcurgă decît 130 km, ceea ce în lipsa unei rezistenţe (iar aceasta aproape că nu exista) înseamnă o noapte de deplasare, în ajutorul flotilei poate să vină corpul 3 desant aerian, situat în zona Odesa.
Flotila Dunării putea lesne să parcurgă în susul fluviului cîteva zeci de kilometri. A demonstrat-o mai tîrziu. Formată a doua oară, în 1944, fără să aibă aviaţie, nici monitoare grele, Flotila de război a Dunării a urcat 2000 km pe cursul fluviului şi a luptat în preajma Vienei. În 1941, Flotila Dunării avea mult mai multe forţe şi întîmpi-na mult mai puţină rezistenţă din partea inamicului