Poveste despre decarbonatare

A fost odata ca niciodata o birocratie si a ea inventat o taxa pe un gaz. Initial a zis ca-i septespe iepuroi pe tona. Si-a trecut o vreme si a vazut ea ca este bine. A si zis ca face bursa cu cefertecate de codoi. Si-a mai trecut o vreme si-a vazut ea ca e bine. Bursa stat mai mult inchisa din lipsa de musterii. Si-a mai trecut o vreme si-a vazut ea ca e bine. Acuma cefertecatele costa spre 58. Nu se stie nici cum si nici de ce. Dar a vazut ea ca este bine. Cine plateste? Oricine face ceva in economie. Produce ceva, transporta ceva, comercializeaza ceva. Si a vazut ea ca este bine. Cine cistiga? Mister. Dar a vazut ea ca este bine. Insa birocratia a mai nascocit ceva care-i justifica existenta si-i asigura cresterea. Si a vazut ea ca este bine.
Unii din economie au zis, stai asa ca ne adaptam, ca rezilienta si taxonomie. Producatorii de turbine au zis: pai cite grupuri energetice se construiesc in Europa acum? 4? 7? Dar cite sfirleze putem fabrica? A, pai doar in Nemtia tocmai sint in plan 1000. Asa ca-i pupam in bot si papam tot. Si au vazut si ei ca este bine. Bancherii si-au zis si ei, bai, ia stai asa ca e un purcoi de bani in zona. Ia sa facem sa treaca pe la si prin noi, nu ne costa decit niste vorbe si vreun departament. Ce, nu merita sa infiintam un departament in care punem doua giste si-un pitpalac si ne tragem partea din gramada aia? Si au vazut si ei ca este bine.
Si dintr-o data lumea politica a zis ca sint la moda capete patrate, Paris, New York, Cop 26. Oblio, personajul principal, multimea, nu mai deloc la moda, nu e ecologic, deci trebuie taxonomit in rezilienta lui. Si a vazut ea, birocratia, ca este bine.
In vremea asta Xi Jinping, viclean copil de casa …